14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLeonard Doroftei, audiat ca martor la DNA

Leonard Doroftei, audiat ca martor la DNA

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, s-a prezentat în această dimineaţă la DNA, fiind audiat ca martor în dosarul privind organizarea de către Rudel Obreja, a galei „Campion pentru România”, la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011.

Prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte de corupţie şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor din acest dosar, informează b1.ro.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați, dar şi a calificării faptelor reținute în sarcina lui Obreja.
Astfel, şeful procurorului de caz apreciază că „soluția de neurmărire cu privire la Ariton Ion și la reprezentanții companiilor naționale care au sponsorizat Federația Română de Box este greșită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunilor de abuz în serviciu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS