14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmnistierea fiscală şi Legea CAS, printre subiectele de pe agenda Parlamentului

Amnistierea fiscală şi Legea CAS, printre subiectele de pe agenda Parlamentului

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, 1 septembrie, sesiunea ordinară de toamnă, activitatea legislativă urmând să se suprapună, în mare parte, peste campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, potrivit Mediafax.
Senatul va dezbate şi vota, în prima săptămână a sesiunii, proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, întrucât în sesiunea extraordinară nu a mai existat cvorum pentru continuarea lucrărilor.
Pe de altă parte, celelalte două acte normative pe care Senatul le-a dezbătut în sesiune extraordinară – Legea CAS (adoptată) şi Legea petrolului (care nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru adoptare), vor merge către Camera Deputaţilor, care le va dezbate tot în prima săptămână a sesiunii.
Totodată, este de aşteptat ca Parlamentul să se pronunţe, în această sesiune, şi asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali.
În această sesiune ar putea ajunge în dezbaterea Parlamentului şi proiectul UDMR privind autonomia, despre care liderii Uniunii au dat asigurări că va fi finalizat înainte de 1 septembrie, după care va fi supus dezbaterii publice.
Este de aşteptat ca Parlamentul să dezbată şi o altă propunere a UDMR, referitoare la amnistierea funcţionarilor publici care trebuie să returneze bani din salarii.
Tot în această sesiune, Parlamentul trebuie să dezbată şi să adopte proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, care urmează să fie transmise de Guvern.
În prima zi a sesiunii de toamnă urmează să fie aleasă şi noua componenţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, unele modificări faţă de precedenta sesiune putând apărea la nivel de vicepreşedinţi, secretari şi chestori, în funcţie de algoritm.
De asemenea, ar urma să fie adusă la cunoştinţa plenurilor şi afilierea la alte grupuri a unor parlamentari, câteva demisii din partide fiind anunţate pe perioada vacanţei de vară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS