9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Peste 1.000 de conturi bancare blocate din cauza datoriilor

Olt: Peste 1.000 de conturi bancare blocate din cauza datoriilor

Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt au blocat conturile a peste o mie de locuitori ai judeţului în luna iunie din cauza datoriilor la bugetul de stat sau pentru că aceştia au semnat ca giranţi pentru rude sau alţi cunoscuţi la contractarea unor credite devenite restante. Suma acestor datorii se apropie de 12 milioane lei.

1.186 de locuitori ai judeţului Olt s-au trezit că nu mai au acces la conturile lor bancare din cauza datoriilor restante, iar acestea vor fi deblocate doar după achitarea debitelor restante la bugetul de stat. Suma cumulată ca urmare a blocării conturilor bancare menţionate se ridică la 11.895.132 lei. Măsura interdicţiei accesului la conturile bancare a fost instituită nu de către bănci cu de la sine putere, ci de către Fisc. Mai exact, Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice (AJFP) Olt a informat băncile unde au fost identificaţi debitori la bugetul de stat, iar unităţile bancare s-au conformat.

AJFP Olt a apelat la blocarea conturilor bancare pentru a-şi recupera din datoriile strânse la bugetul de stat de către diverse persoane, fizice sau juridice. Odată cu aceasă măsură, cei în cauză au făcut tot posibilul pentru a-şi achita datoriile ulterior şi a avea din nou acces neîngrădit la conturile lor bancare. „Modalităţile de executare silită instituite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în cursul lunii iunie a.c. au dus la recuperarea de creanţe bugetare în sumă totală de 5.893.276 lei. Din această sumă, o parte semnificativă a survenit ca urmare a popririlor pe conturile bancare, valoarea debitelor recuperate la bugetul statului ridicându-se la 2.490.305 lei. Cea mai mare parte din suma totală recuperată la buget a venit însă la scurt timp după demararea procedurilor de executare silite – 3.166.489 lei”, a declarat Mihaela Marinescu, purtător de cuvânt al AJFP Olt, transmite Adevarul.

În total, cuantumul veniturilor bugetare realizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt doar în luna iunie a.c. a însumat 63.087.892 lei, cu aproape cinci milioane lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS