Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a primit o decizie favorabilă din partea instanței, cea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, în cazul șantajării lui Mircea Băsescu, fratele președintelui României, transmite jurnalul.ro.
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, astăzi, să înlocuiască măsura arestului preventiv a ginerelui lui Bercea Mondial, Marius Constantin. Judecătorii au admis, astfel, solicitarea avocatului Pavel Abraham care a cerut înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Hotărârea judecătorilor constănțeni nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de procurorii DNA.