18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: 22 de civili au fost ucişi în 24 de ore în bastionul rebel Lugansk

Ucraina: 22 de civili au fost ucişi în 24 de ore în bastionul rebel Lugansk

Douăzeci şi doi de civili au fost ucişi în 24 de ore de tirurile de mortieră în bastionul rebel Lugansk, din estul Ucrainei, încercuit de armata ucraineană şi confruntat cu o situaţie umanitară critică, a declarat un reprezentant al administraţiei regionale, potrivit Mediafax.

Armata ucraineană a înconjurat bastionul insurgent Lugansk prin preluarea controlului asupra şoselei care face legătura cu frontiera Rusiei, anunţă Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt militar citat de AFP.

Serviciile de securitate ucrainene au reocupat satul Novosvitlivka, permiţând „închiderea ultimei conexiuni rutiere între oraşul Lugansk şi alte teritorii controlate de mercenari ruşi, în special în zona punctului vamal Izvarin”, a precizat Lisenko.

„În ultimele 24 de ore, conform informaţiilor provizorii, 22 de locuitori din Lugansk au fost ucişi. A fost vorba despre un atac cu mortiere asupra cartierelor din estul oraşului. Un autobuz, un magazin şi mai multe clădiri de locuinţe au fost atinse” de proiectile, a precizat oficialul, care a solicitat anonimatul.
Primăria din Lugansk a menţionat la rândul său „numeroşi răniţi” în urma bombardamentelor.
Deocamdată nu se ştie care dintre părţile implicate în conflict s-a aflat la originea acestor tiruri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS