19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInundaţii de proporţii în Bulgaria

Inundaţii de proporţii în Bulgaria

Două persoane au murit şi alte 10 persoane sunt date dispărute în urma inundaţiilor care s-au produs în nord-vestul Bulgariei, unde râul Skut a ieşit din matcă. Sute de case au fost inudate, iar în unele locuri apele au ajuns şi la trei metri înălţime.
900 de localnici au fost salvaţi cu bărcile din mijlocul apelor, potrivit stirileprotv.ro.
„La mine în casă apă a ajuns la aproape trei metri. Gardul nu se mai vede deloc. Este acolo. Deocamdată, nu pot să întru în casă să văd ce pagube sunt”, spune un localnic din Miziia, localitate grav afectată.

Viitura a lovit la primele ore la dimineţii, când oamenii dormeau. Localnicii au găsit refugiu în podurile caselor, sau pe acoperişuri. Abia când s-a făcut lumina, salvatorii au venit cu bărcile să îi scoată din casele inundate.

„Noaptea trecută nu am dormit. Am strigat: „Ajutor! Ajutor!”, dar nimeni nu a venit până de dimineaţă”, povesteşte un alt localnic.

Pentru o femeie şi un bărbat, amândoi în vârstă şi care locuiau singuri, ajutoarele au sosit prea târziu. Rudele i-au găsit fără viaţă în casele inundate.

În total, zece locuinţe s-au prăbuşit sub asaltul viiturii, în timp ce alte câteva sute sunt şi acum sub apă.

Guvernul a trimis în zonele afectate 300 de pompieri şi poliţişti, iar în operaţiunile de salvare au fost implicate şi două elicoptere ale armatei. Ministrul mediului spune că autorităţile locale au fost informate asupra pericolului, dar că nimeni nu a luat măsuri, iar oamenii nu au fost evacuaţi din timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS