11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Robert Wilson va primi mâine titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

Robert Wilson va primi mâine titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

Conducerea Universităţii din Craiova organizează joi, 26 iunie, ora 11.00, în sala Aula Magna a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova lui Robert Wilson, regizor, artist vizual şi dramaturg american, recunoscut ca cel mai avangardist artist de teatru al lumii, „o figură impozantă într-o lume a teatrului experimental şi un explorator al utilizării timpului şi spaţiului pe scenă”.
Robert Wilson este fondator şi Director Artistic al Watermill Center, un laborator al artelor spectacolului din Watermill, New York. Opera pentru scenă a lui Robert Wilson, născut în Waco, Texas, include în mod neconvenţional o varietate largă de medii artistice incluzând dansul, mişcarea, lumina, sculptura, muzica şi textul. Imaginile prezentate de acesta sunt frapante din punct de vedere estetic şi încărcate emoţional, iar spectacolele sale i-au câştigat aprecierea publicului şi criticilor din întreaga lume.
Robert Wilson montează pentru prima oară în România, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, spectacolul „Rinocerii”, de Eugène Ionesco, din distribuţia căruia fac parte 23 de actori ai Naţionalului craiovean, îndrumaţi de echipa sa de colaboratori sosiţi din şapte ţări ale lumii: Austria, Franţa, Germania, Italia, Canada, Polonia şi SUA. Premiera va avea loc la pe 2 iulie 2014.
Robert Wilson a fost onorat cu numeroase premii de excelenţă, printre care o nominalizare la Premiul Pulitzer, două Premii Ubu, Leul de Aur la Bienala din Veneţia şi un Premiu Olivier. A fost ales în Academia Americană de Arte şi Litere, iar Franţa l-a pronunţat Commandeur des Arts et des Lettres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS