14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul EDA: România este un jucător strategic foarte important

Directorul EDA: România este un jucător strategic foarte important

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Apărare, Claude – France Arnould
Încă de la începutul discuţiilor, ministrul apărării naţionale a evidenţiat importanţa vizitei directorului executiv al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), prima vizită în România a unui înalt oficial european pe dimensiunea de securitate şi apărare după o perioadă lungă de timp.

Mircea Duşa a apreciat că „în Uniunea Europeană, Apărarea contează, fiind foarte important ca opinia publică să conştientizeze necesitatea dezvoltării unor capacităţi militare credibile, care să asigure creşterea autonomiei strategice a UE în managementul situaţiilor de criză”.
La rândul său, directorul executiv al EDA a subliniat faptul că „România este un jucător strategic foarte important, mai ales în situaţia actuală de securitate din zonă”. De asemenea, Claude-France Arnould a reamintit importanţa rezoluţiilor Consiliului European, care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, afirmând faptul că se impune reluarea trendului ascendent al bugetelor de apărare europene.

Pe acest segment, ministrul român a informat asupra faptului că în al doilea semestru al acestui an, M.Ap.N. va beneficia de o rectificare pozitivă pentru programele de înzestrare şi modernizare a Armatei României şi că Guvernul a fixat ca ţintă prioritară atingerea pragului asumat de 2 la sută din PIB pentru Apărare, până în anul 2017.

Pe agenda discuţiilor celor doi oficiali au fost cuprinse subiecte legate de situaţia geopolitică actuală şi de industria de apărare, Mircea Duşa reiterând faptul că doreşte includerea industriei naţionale de apărare în programe europene desfăşurate sub egida EDA.
Directorul executiv al Agenţiei, care se află în vizită de lucru în România în zilele de 10 şi 11 iunie, la invitaţia ministrului apărării naţionale, a mai avut întâlniri în cursul zilei de astăzi cu şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, cu reprezentanţii Departamentului pentru Politica de Apărare şi cu cei ai Departamentului pentru Armamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS