11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Digul de la Morunglav va fi finalizat

Olt: Digul de la Morunglav va fi finalizat

Sătenii din comuna Morunglav, judeţul Olt, se pare că vor scăpa, în sfârşit, de ameninţarea surpărilor de pământ de la marginea localităţii, informează adevarul.ro.

Astfel, în şedinţa din 13 mai, Guvernul a aprobat alocarea  a 30 miliarde lei vechi pentru continuarea lucrărilor la digul de la marginea comunei pe unde curge râul Olteţ. Din cauza nefinalizării la timp a lucrărilor la digul cu pricina, din malul de pământ aflat în zona unde trebuia să se afle digul cad mereu bucăţi întregi de pământ, fapt ce reprezintă o ameninţare continuă pentru proprietarii de case din imediata apropiere. Ameninţarea a ieşit din nou la iveală luna trecută şi, mai nou, în ultimele 48 de ore, după ce ploile căzute continuu au făcut să se prăbuşească alte bucăţi de pământ de la marginea comunei din zona unde trebuia să se afle digul.

În decembrie 2007 au demarat lucrările de consolidare a malurilor, totul bazându-se pe un buget consistent dat de Guvern de 30 miliarde lei vechi. Din păcate, lucrările s-au oprit după numai două luni pentru că Executivul a oprit banii alocaţi iniţial în acest sens, astfel că 200 de metri din digul iniţial au rămas neexecutaţi tocmai în zona cea mai afectată a localităţii de pe malul Olteţului. Ulterior, elementele componente ale digului au fost luate de ape, astfel că, în prezent, situaţia de agravează de la o ploaie, la alta.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS