23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, codaşă la accesarea de fonduri UE pentru cercetare în medicină

România, codaşă la accesarea de fonduri UE pentru cercetare în medicină

România se află pe unul din ultimele locuri în clasamentul accesării de fonduri europene pentru cercetare în domeniul medical, în fruntea căruia se află Olanda, Marea Britanie şi Germania, a declarat, ieri, Ruxandra Draghia-Akli, director la Directoratul general pentru cercetare al Comisiei Europene.
„Pe primele locuri în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene pentru cercetare în domeniul medical se află Olanda, Marea Britanie, Germania. Din România se primesc foarte puţine aplicaţii“, a spus Draghia-Akli, prezentă în cea de-a doua zi a Conferinţei de Primăvară a Federaţiei Academiilor de Ştiinţe Medicale şi a celei de-a noua ediţii a Simpozionului „Academician Nicolae Cajal“.
Potrivit Ruxandrei Draghia-Akli, România a participat cu mai mult de 30 de proiecte, număr considerat însă foarte mic.
„În ciuda faptului că propunerile venite din România sunt foarte bune, sunt foarte preţioase, sunt foarte puţine proiecte pentru care se aplică de către România. Cred că cercetătorii din România sunt puţin speriaţi sau nu cunosc foarte bine cum funcţionează aceste programe europene, dar vreau să îi încurajez. Rata de succes a aplicaţiilor este similară cu cea a cercetătorilor din Germania sau din Marea Britanie. Din România primim câteva propuneri pe an, şase-şapte-opt, din Germania putem să primim, în aceeaşi perioadă, de 10-15 ori mai multe“, a precizat Draghia-Akli.
Directorul de la Directoratul general pentru cercetare al Comisiei Europene a admis că un impediment pentru cercetătorii români ar putea fi investiţiile naţionale, care sunt primordiale pentru a putea asigura succesul în accesarea de fonduri europene.
Draghia-Akli a mai spus că la proiectul „Orizont 2020“, pentru care primul apel s-a făcut deja în decembrie 2013, s-au primit primele seturi de propuneri.
„De acum, va fi mai simplu. Dacă, până acum, rata de finanţare din partea ţărilor participante trebuia să fie de 50-75%, depinzând de proiect, de acum încolo, pentru proiectele de cercetare şi inovare, rata de finanţare este de 100% din partea UE, la care se adaugă 25% finanţare pentru costuri indirecte. Este foarte important, pentru că nu mai este nevoie de partea de cofinanţare naţională pentru aceste proiecte“, a adăugat ea.
Programul european „Orizont 2020“, care are un buget de 80 de miliarde de euro, vizează finanţarea proiectelor legate de obiectivele tehnice, ştiinţifice, educaţionale şi sociale asumate de statele UE prin Strategia „Europa 2020“.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS