20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolonezii de la Solaris, singurii ofertanţi şi în acest an

Polonezii de la Solaris, singurii ofertanţi şi în acest an

Licitaţia organizată de Primăria Craiova, pentru achiziţia a 50 de autobuze noi, pe un contract estimat la 45 de milioane de lei (zece milioane de euro) fără TVA pare că se îndreaptă spre scenariul din 2013. Anul trecut, caietul de sarcini a fost contestat de trei potenţiali ofertanţi, printre care şi Evobus Romania SRL, dealer Mercedes. Printre aspectele incriminate se afla şi cerinţa privind capacitatea de minimum 300 de litri a rezervorului. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis modificarea documentaţiei de atribuire, însă primăria a primit o singură ofertă, din partea asocierii BCR Leasing SA – IAC Management SRL, subcontractor fiind Omniasig Vienna Insurance Group. IAC Management SRL este dealerul în România al producătorului polonez de autobuze Solaris. Potrivit reprezentanţilor companiei, oferta a fost respinsă din cauză că a fost considerată prea scumpă. „Suma depăşea puţin bugetul pe care primăria spunea că îl are la dispoziţie“, a precizat, la vremea respectivă, Silviu Stănescu, reprezentantul firmei. În 2014, licitaţia pentru autobuze a fost reluată, cu acelaşi scandal. De data aceasta, Evobus Romania SRL a criticat cerinţele privind norma de poluare a motorului (Euro V), structura de rezistenţă a caroseriei şi procedura de achiziţie prin acord-cadru. Dând dreptate contestatorului, CNSC a anulat licitaţia. Conflictul dintre CNSC şi Primăria Craiova a ajuns în justiţie, iar Curtea de Apel Craiova l-a tranşat în favoarea municipalităţii. În urmă cu câteva zile, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a fost publicată lista ofertanţilor, care conţine un singur nume: asocierea Solaris Bus & Coach – IAC Management SRL, producătorul şi dealerul autobuzelor Solaris. Rămâne de văzut dacă oferta polonezilor va fi acceptată de această dată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS