11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrupe ruse au efectuat exerciţii militare în Transnistria

Trupe ruse au efectuat exerciţii militare în Transnistria

Trupe ruse au efectuat exerciţii militare în Transnistria, o regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al armatei ruse, în contextul în care această fostă republică sovietică se teme de repetarea scenariului ucrainean pe teritoriul său, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Districtului Militar de Vest, colonelul Oleg Koşcetkov, a declarat că aceste manevre au ca scop să antreneze trupele în vederea unui evetual atac inamic.

În cadrul scenariului acestor exerciţii. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinerea păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, a declarat el, citat de agenţia Interfax.

Aceste exerciţii au fost efectuate în contextul în care preşedintele moldovean Nicolae Timofti şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la o eventuală repetare a scenariului din Crimeea în ţara sa şi a anunţat că preşedintele Parlamentului din Transnistria a cerut Moscovei, după modelul din Crimeea, alipirea la Rusia.

Republica Moldova, o ţară în care majoritatea populaţiei vorbeşte limba română, are în partea de est o zonă locuită de minorităţi ruse şi ucrainene – Transnistria. Această regiune s-a despărţit de Chişinău, cu susţinerea Moscovei, în urma unui război, în 1992, după un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, însă independenţa acesteia nu a fost recunoscută de nicio ţară.

Rusia menţine, de atunci, militari în regiune, împotriva voinţei Guvernului moldovean şi în pofida unui angajament asumat în 1999 de a le retrage.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS