14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLucrările la centură, amânate din cauza exproprierilor

Lucrările la centură, amânate din cauza exproprierilor

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu nu pot fi demarate, din cauza nerealizării exproprierilor. Cetăţenii care deţin terenuri şi imobile pe traseul centurii ţin la preţ şi nu doresc să îşi vândă bunurile la preţul oferit de  firma angajată în acest sens. Începerea lucrărilor va fi amânată şi pentru că va fi necesară demolarea unor case. Licitaţia a fost câştigată de firma italiană Collini Lavori. Bugetul pentru realizarea centurii este de 100 de milioane de euro, iar lungimea şoselei depăşeşte 20 de kilometri. „Am primit o adresă de la cei care se ocupă de centura ocolitoare. Suntem convinşi că în perioada următoare se vor face paşi pentru demararea lucrărilor. Îi aşteptăm la negocieri, la discuţii. S-a stabilit şi societatea care se va ocupa de exproprieri şi lucrul ăsta ne bucură pentru că suntem convinşi că se va lucra serios la centură. Nu ştim câţi oameni vor fi expropriaţi pe acest proiect. Poate doar porţiuni de teren sau chiar case demolate. Sunt probleme de diferite facturi, care trebuie să fie soluţionate în perioada următoare“, a declarat viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS