31.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: Proiect de lege în Rada Supremă pentru aderarea ţării la NATO

Ucraina: Proiect de lege în Rada Supremă pentru aderarea ţării la NATO

Un proiect de lege în vederea aderării Ucrainei la NATO a fost înregistrat astăzi în Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), informează Agerpres.ro citând ITAR-TASS. Textul de lege a fost elaborat de parlamentarii formaţiunii Batkivşcina (a Iuliei Timoşenko şi actualului premier Arseni Iaţeniuk), care consideră că „statutul Ucrainei de nealiniere la nici un bloc militar nu aduce ţării garanţii de securitate”. Proiectul propune aducerea unor amendamente la legile privind securitatea naţională şi politica internă şi externă a ţării, amendamente care definesc obiectivul de integrare euro-atlantică şi aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ca strategie a politicii externe a Ucrainei.

Proiectul de lege menţionat ar putea fi aprobat fără probleme, avându-se în vedere noua coaliţie creată în Rada Supremă sub denumirea „Alegerea europeană” şi care este formată din 250 de parlamentari aparţinând formaţiunilor care au susţinut mişcarea de contestare de la Kiev, precum Batkivşcina, Udar (a fostului campion la box Vitali Kliciko) şi Svoboda (condusă de naţionalistul Oleg Tiagnibok).

Anunţul despre iniţiativa legislativă a Batkivşcina survine după ce, anterior, au apărut informaţii privind faptul că Ucraina duce negocieri pentru instalarea pe teritoriul său a unor elemente din scutul antirachetă în schimbul unui ajutor financiar din partea SUA, informaţii dezminţite de Ministerul de Externe de la Kiev.

Legea care stabilea politica de nealiniere a Ucrainei la nici un bloc militar a fost adoptată de parlament la 1 iulie 2010, după venirea la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, destituit în februarie de Rada Supremă în urma violenţelor din capitala ucraineană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS