Arhitectul Emilian Ştefârţă, învestit de puţin timp în funcţia de director al Muzeului de Artă din Craiova, îşi propune la început de mandat să dea un suflu nou instituţiei de cultură şi să construiască o altfel de relaţie cu publicul craiovean. Deşi o astfel de comunicare se naşte greu, noul director este încrezător că proiectele sale se vor bucura de succes, şi, în timp, oamenii se vor apropia mai mult de actul cultural, de Muzeul de Artă.
GdS: În ce stadiu al lucrărilor se află astăzi Muzeul de Artă?
Emilian Ştefârţă: Muzeul de Artă, graţie procesului amplu de restaurare, a prins viaţă, respiră alt aer. Aşteptăm să fie dată în folosinţă această instituţie de cultură de importanţă cardinală nu numai pentru Craiova şi regiunea Oltenia, ci şi pentru întreaga Românie. Aşteptăm să se finalizeze ultimele lucrări, pentru ca apoi să încercăm să concepem fondul de expunere permanent, sălile care trebuie pregătite pentru expoziţia permanentă. De la terminarea lucrărilor, care sunt pe ultima sută de metri, va trebui să mai aşteptăm trei-şase luni, pentru că există acea normă a Ministerului Culturii, conform căreia o clădire care a suferit renovări masive trebuie să aibă o perioadă de aşteptare, până este aptă să primească opere de artă pe simeze. Nu putem ca, de a doua zi după ce a plecat constructorul, să aşezăm tablouri pe pereţi. E nevoie de o stabilizare a clădirii din punct de vedere al bioclimatului. Ea trebuie să răspundă constant unor parametri de umiditate şi temperatură care sunt măsuraţi. Abia apoi putem da drumul expoziţiilor permanente. Acest timp de aşteptare poate fi folosit pentru pregătirea lucrărilor, ramelor, a evenimentului care să marcheze deschiderea muzeului, pe care ni-l dorim grandios. În paralel, va trebui să ne pregătim pentru cel de-al doilea proiect care va demara în cursul acestui an: Centrul „Brâncuşi“.
GdS: Când preconizaţi că vor fi finalizate lucrările?
E.S.: Se mai lucrează la spaţiul în care erau depozitate operele lui Brâncuşi. Mai sunt câteva retuşuri la nivel de pardoseli şi plafoane. În maximum două săptămâni, constructorul va termina lucrările de la interior. Va trebui să vedem apoi ce loc lăsăm liber pentru Centrul „Brâncuşi“, cum vom amenaja curtea.
GdS: Cum va fi Centrul „Brâncuşi“?
E.S.: Centrul „Brâncuşi“ e o lucrare de arhitectură modernă, de impact, semnată de un arhitect român de renume, Dorin Ştefan, care a reuşit să se impună în momentul acesta în rândul marilor arhitecţi la nivel mondial. Va fi un paralelipiped de sticlă impunător, în care se va afla silueta uneia dintre sculpturile emblematice ale lui Brâncuşi, Oul. Totul se va întâmpla la nivelul subsolului.
GdS: Ce opere vor conţine expoziţiile permanente de care aminteaţi?
E.S.: Vom face o incursiune care va începe cu pictura italiană, va continua cu clasicii olandezi, pictura modernă românescă, căci avem un fond foarte mare de pictură modernă românească, şi se va ajunge până la pictura contemporană. Muzeul de Artă are în jur de 12.000 de piese în depozit. Nu o să putem să punem pe pereţi tot ce avem mai bun, dar putem trece mai uşor peste o perioadă şi să ne axăm pe alta. După cinci ani, vom regândi aceste expoziţii permanente, pentru că avem din ce alege.
E drept că unele piese trebuie trecute prin mâna restauratorilor. Şi cu ramele avem o problemă foarte mare pentru că ele în sine sunt opere de artă, şi unele s-au degradat, iar la acest moment există foarte puţini restauratori de rame în Europa. Va fi greu, dar nu imposibil să le expunem în faţa publicului. Pictura modernă este uşor de pus în valoare, pui o baghetă şi aşezi luminile cum trebuie şi ea trăieşte prin mesaj, nu are substraturi. Când vine vorba de o pictură veche, există un dialog între ramă, perete, subiect, lucrurile sunt mai complexe.
GdS: Care este cea mai mare provocare pentru dumneavoastră?
E.S.: Doresc să fac din instituţia aceasta una care să intre în dialog cu populaţia. Nu vreau ca Muzeul de Artă să fie doar o instituţie elitistă, ci şi o instituţie în care tineretul să intre cu plăcere, în care elevii să nu fie aduşi cu forţa, să nu fie eveniment în Craiova la care ea să nu participe în mod natural, nu forţat. Muzeul de Artă trebuie să intre în dialog cu cei din ale căror impozite este plătită funcţionarea acestei instituţii de cultură. Nu vreau să îi cobor nivelul. Nu vreau să o popularizez în sensul rău al cuvântului.
GdS: La ce anume v-aţi gândit pentru a realiza acest proiect?
E.S.: Trebuie să avem un mesaj destul de convingător pentru a-i fideliza pe tinerii care ne trec pragul. Aici trebuie umblat. Trebuie ambalat în aşa fel mesajul către ei încât să înceapă să iubească locul acesta. Dacă ar fi cineva care să le facă o demonstraţie despre cum se face un desen în cărbune, o acuarelă sau cum se merge cu pastelul, dintr-o dată interesul le-ar fi stârnit. Aş vrea să facem evenimente în care se citeşte dintr-o carte, un fel de cenaclu, şi în paralel să le ofer ocazia să descopere operele de artă, şi poate, încet- încet, să îi apropii de fenomenul cultural. Mi-aş dori să devenim interactivi, să fim prezenţi pe reţelele de socilizare, să prezentăm chiar şi lucrurile insolite care se petrec aici.
GdS: Ce îi lipseşte, deci, muzeului, în accepţiunea dumneavoastră?
E.S.: Zona de depozitare ar trebui să beneficieze de un sistem modern. O depozitare mai judicioasă ar comprima spaţiile şi le-ar elibera. În spaţiile nou-create am putea să dezvoltăm mai bine zona de restaurare. De asemenea, eu mă gândeam şi la un gen de spaţiu în care să se poată bea o cafea, un ceai, să se facă expoziţii provizorii, uşoare, care să fie o interfaţă a noastră cu oraşul. Intenţionez să deschid pentru public şi zona dinspre strada Romul. Să lăsăm oamenii să treacă liberi pe timpul zilei prin curtea muzeului, urmând ca pe timpul nopţii ea să fie închisă. În grădină, pe timpul verii, mă gândeam să fac nişte proiecţii de film, târguri de anticariat, antichităţi, să dăm viaţă grădinii Muzeului de Artă.
GdS: Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că astăzi sunteţi la cârma acestui muzeu?
E.S.: E o provocare. Centrul „Brâncuşi“ a cântărit foarte mult în depunerea candidaturii mele pentru acest post. Vreau să fiu aproape de lucrarea aceasta şi vreau să văd dacă pot să construiesc o altă relaţie a muzeului cu craiovenii. Eu cred că o instituţie de cultură de genul Muzeului de Artă este bine să aibă şi un dialog cu zona din care face parte, nu numai să se aşeze pe un nivel elitist. Interesul publicului merge pe principiul petei de ulei, vreau ca oamenii să devină din ce în ce mai interesaţi de mesajul pe care noi vrem să îl transmitem. Lucrul acesta se construieşte în timp. E păcat să ai astfel de instituţii şi să nu existe iubitori de artă, să le ţii doar ca să dai bine într-o poză când ai vizitatori străini. E bun şi acest lucru, dar nu suficient.
