Acasă Actualitate Creditorii FCU Craiova, lăsaţi în ofsaid

Creditorii FCU Craiova, lăsaţi în ofsaid

-

Războiul judiciar de la Braşov, acolo unde se află dosarul de faliment al FCU, se va tranşa până la 1 martie. În această perioadă, creditorii trebuie să decidă viitorul clubului: reorganizarea sau falimentul. Adrian Mititelu mizează pe o carte riscantă.

Dosarul de faliment al Fotbal Club U Craiova SA, aflat pe rolul Tribunalului Braşov, a avut ieri un nou termen de judecată. Magistraţii au fost chemaţi să judece cererile făcute de creditori pentru ridicarea dreptului de administrare a societăţii de către administratorul special Adrian Mititelu. Potrivit celor precizate de avocatul FCU, Mircea Moise, părţile care au cerut îndepărtarea lui Adrian Mititelu sunt Municipiul Craiova, prin primarul Lia Olguţa Vasilescu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) Dolj, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ovidiu Blendea. O serie de creditori au cerut falimentul FCU, potrivit lui Mircea Moise. Aceştia sunt: Municipiul Craiova, prin primarul Lia Olguţa Vasilescu, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova, George Gherghelan, Floricel Ovidiu Ştefan, Andrei Tohăneanu, Florin Cârstea, Valentin Oprea, Ion Nicolae, Alexandru Tiţa, Petre Roşianu, George Cergă şi Victor Piţurcă. Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor de ridicare a dreptului de administrare, dând un nou termen în proces, pe 26 februarie. De cealaltă parte, Adrian Mititelu susţine că şi-a depus mandatul la începutul acestei săptămâni, din cauza procesului penal de evaziune în care este implicat. „Mi-am depus mandatul de administrator special luni, deoarece am fost trimis în judecată în dosarul cu reţinerea la sursă şi nu am dorit să le dau duşmanilor posibilitatea să invoce acest lucru la aprobarea planului de reorganizare. Urmează ca Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) să stabilească  alt administrator, iar judecătorul să ia act de acest lucru şi să-l numească“, a declarat Adrian Mititelu.

Calculele lui Adrian Mititelu

Potrivit art. 18 alin (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, administratorul special este numit de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului. Administratorul special are mai multe atribuţii, printre care propunerea unui plan de reorganizare (art. 18 alin. 2 lit. d) şi administrarea activităţii debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului (lit. e). În cazul de faţă, acţionarii chemaţi să numească un nou administrator special, în locul lui Adrian Mititelu, sunt Liana Gabriela Mititelu (fiică) – 16,9%, Gigi-Adrian Mititelu (fiu) – 35%, Gigel Preoteasa (nepot) – 13,9%, Adrian Marin Mititelu – 11%, Consiliul Local (CL) Craiova – 0,9%, Hotel New York SRL – 17,5%, Asociaţia FPP Oltenia – 1,4%, AS Ştiinţa Craiova – 2,67% şi o listă de persoane fizice – 0,4%. Administratorul judiciar al societăţii (Lichidare şi Reorganizare SPRL Bucureşti) trebuie să convoace AGA pentru desemnarea unui nou administrator special. Pe 17 februarie 2014, Adunarea Generală (AG) a creditorilor va lua în discuţie planul de reorganizare a societăţii depus de Adrian Mititelu. Aşa după cum arătam la începutul acestei săptămâni („Culisele fuziunii FCU – CSU“, din 3 februarie 2014), principalii creditori ai Fotbal Club U Craiova sunt Euro Expo SRL – 63% din masa credală şi Valorificare Creanţe SRL – 32% din masa credală, o societate controlată de Adrian Mititelu. În planul de reorganizare, Mititelu a strecurat o prevedere prin care declară că va achita datoria către Euro Expo SRL (300.000 de euro) în 30 de zile de la confirmarea planului. Legea insolvenţei spune că „vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului“ (art. 101 lit. D). În rezumat, potrivit calculelor făcute de Mititelu, administratorul special nu mai poate fi schimbat până la confirmarea planului de reorganizare. Prin acest plan, activitatea fotbalistică a Fotbal Club U Craiova SA va fi transferată pe U Craiova SA, care poate solicita licenţă de Liga I, după ultimele modificări aduse regulamentului FRF. Indiferent dacă plăteşte sau nu datoria către Euro Expo SRL, FCU îşi poate continua activitatea pe U Craiova SA. Rămâne de văzut dacă aceste calcule vor produce efectele dorite. Cheia este creditorul Euro Expo SRL, societatea care a cerut în urmă cu nouă ani falimentul FCU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

39.000 de doljeni beneficiază de pensia minimă

Aproape un sfert dintre pensionarii doljeni încasează lunar pensia minimă. De la 1 septembrie, pensia minimă garantată este de 704 lei. Până acum era 640 de lei pe lună. În schimb, pensia medie pe judeţ a crescut.