Fostul preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Craiova, Cristi Popa, care în 2013 a conceput şi realizat noul look al faţadei Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri“, clubul Electroputere, este de părere că în aceste vremuri de criză artiştii plastici nu îşi mai pot permite o viaţă boemă.
Ion Jianu: Sunteţi absolvent al Facultăţii de Arte Decorative şi Design şi practicaţi, în principal, sculptura în metal. De când a început pasiunea dumneavoastră pentru metal, pentru artele plastice în general?
Cristi Popa: Pasiunea mea pentru metal a început cu foarte mulţi ani înainte de intrarea în facultate. Ca drept dovadă, am şi absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design – secţia de Ceramică Sticlă şi Metal, cu specializarea în metal, a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.
I.J.: Ce v-a atras totuşi spre metal şi de ce v-aţi asumat un fel de risc de a „evolua“ într-o zonă mai puţin atractivă în arta românească, metalul? De ce n-aţi preferat sculptura în lemn sau pictura?
C.P.: Această întrebare ar putea să nască chiar o poveste… Haideţi să le luăm pe rând. Şi, ca să fiu mai scurt, pot să vă spun că metalul este un material de lucru fascinant! Metalul este un material indispensabil pentru omul modern: plecând de la obiectele de bucătărie şi ajungând la structuri de rezistenţă pentru construcţii, mobile şi imobile. Iar aici ar fi foarte multe lucruri de spus, cu exemple… Revin la întrebarea pe care mi-aţi adresat-o… Să ştiţi că şi arta metalului este atractivă în arta românească, şi nu numai. Din păcate, arta metalului este puţin mediatizată şi de foarte mulţi ani ignorată, aşa cum foarte multe meserii tradiţionale au dispărut. Rolul artistului este să arate oamenilor lucrări nu numai din metal, ci şi din alte materiale, aşa-zise banale, să le facă să vorbească şi să trăiască peste timp. Şi nu puţine ne sunt exemplele din arta metalului din perioada fierului încoace…
„Metalul mă reprezintă“
I.J.: Şi, deci, de ce aţi ales metalul ca formă de exprimare artistică?
C.P.: Pentru faptul că metalul are trăinicie. El poate rezista milenii. Cu alte cuvinte, gândurile mele, scrise cu metal, pot dăinui. M-am exprimat şi în lemn… Am şi lucrări realizate din acest material. Totodată, am lucrări şi pe pânză, cu culori de ulei şi acrilic. Sunt ale mele… Sunt gândurile mele artistice… Dar metalul mă reprezintă.
I.J.: Ultima expoziţie personală a dumneavoastră în Craiova a fost în 1999. De ce n-aţi expus în Bănie de atunci încoace (14 ani!), perioadă în care aţi fost şi preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Craiova şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România? Probabil că aţi fost preocupat mai mult de problemele administrative ale Uniunii Artişilor Plastici sau aţi preferat doar expoziţiile de grup naţionale şi internaţionale?
C.P.: Este adevărat că, în 1999, pe 9 august – când a fost eclipsa totală de soare care s-a văzut şi în România – am avut vernisajul unei expoziţii personale în Craiova, la Sala „Arta“ a Uniunii Artiştilor Plastici, împreună cu prietenul meu, regretatul artist plastic Sorin Novac. Aceasta a fost ultima mea personală în Bănie. Din 2003 am fost preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici până în 2010, când am fost ales vicepreşedinte pe ţară de Adunarea Generală a Uniunii Artiştilor Plastici din România (2010-2012). Într-adevăr, în acei ani problemele administrative ale Uniunii Artiştilor Plastici mi-au ocupat aproape tot timpul meu de atelier, adică nu prea mai aveam timp şi pentru lucrările şi proiectele mele artistice. Şi asta, deoarece eu sunt o persoană care se implică foarte mult şi cu suflet în orice provocare. În perioada în care am deţinut aceste funcţii foarte importante în conducerea Filialei Craiova a UAP şi în conducerea operativă a Uniunii Artiştilor Plastici din România (ca vicepreşedinte), am lucrat în atelier când timpul pentru mine era ZEU. Este foarte greu ca atunci când eşti încărcat cu problemele altora şi intri în atelierul tău să te mai apuci şi de ceea ce îţi este drag… În primul rând, trebuie să te debarasezi de tot. Şi, repet, este foarte greu… Credeţi-mă!
„Capitala este locul
în care eşti băgat
în seamă“
I.J.: Totuşi, v-aţi găsit timp pentru a expune în Bucureşti…
C.P.: În această perioadă am expus şi am participat la toate saloanele şi expoziţiile colective organizate de Filiala Craiova a UAP şi de Muzeul de Artă din Craiova, am expus în ţară şi în străinătate. Şi în Capitală! De ce am expus în această perioadă mai mult în Bucureşti? Simplu: este locul în care eşti băgat în seamă dacă dovedeşti că ceea ce expui este interesant. Promit însă să expun şi în Bănie!
I.J.: Aceşti ani, în care aţi fost în funcţii de conducere la UAP (2003-2012), v-au îndepărtat de la activitatea artistică proprie? Regretaţi că v-aţi dăruit aproape tot timpul activităţilor şi birocraţiilor din UAP sau aţi avut alte satisfacţii şi realizări…?
C.P.: Cred că, prin ultimele două răspunsuri ale mele, am vorbit despre acest subiect, am explicat cu ce probleme m-am confruntat în anii în care am fost la UAP. Mă refer la cele privind administraţia versus timp atelier. Când spun atelier, pentru mine înseamnă creaţie proprie. Mă întrebaţi dacă regret că m-am dăruit mai mult activităţii birocratice şi administrative ale Uniunii Artiştilor Plastici… Nu regret deoarece am avut şi foarte multe satisfacţii pentru realizările mele manageriale… Este foarte greu să vorbeşti despre tine şi să te lauzi… De fapt, eu am făcut ceea ce trebuia să fac în calitatea pe care o aveam la timpul respectiv în conducerea Uniunii Artiştilor Plastici.
„Vollard“, singurul loc boem din Craiova, nu mai există
I.J.: Cum vedeţi activitatea prezentă a UAP – Filiala Craiova? E loc şi de mai bine?
C.P.: Activitatea din cadrul filialei noastre de creaţie îşi urmează cursul, cu suişuri şi coborâşuri.
I.J.: Aţi avut o perioadă în care v-aţi implicat oarecum şi în activitatea artistică de la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, o perioadă boemă. De ce în Craiova nu mai există un loc de întâlnire a artiştilor plastici?
C.P.: O precizare: nu m-am ocupat niciodată de activitatea artistică şi nici managerială a Casei de Cultură „Traian Demetrescu“. Este vorba de altă poveste… În perioada 1993-1995, regretatul scriitor Dan Ion Vlad a dorit să bucure şi să adune sufletele de cultură din Craiova în Casa de Cultură „Traian Demetrescu“. Bineînţeles, la rugămintea lui Dan Ion Vlad, m-am alăturat fără nici o îndoială la această idee… Şi aşa s-a născut acel loc boem – singurul din Craiova – care s-a numit „Vollard“. De ce nu mai există? Probabil că nu mai este nevoie. Sau o fi !? Nu ştim noi… Artiştii plastici se mai întâlnesc la vernisaje, la ateliere, dar viaţa cotidiană, cu facturile care curg, cu grija familiei, deci cu lupta pentru existenţă, nu le mai permite o viaţă boemă. Cunosc foarte bine starea de spirit a artiştilor… Boemia este un lux nu numai în Craiova, ci în întreaga Românie! Artiştii plastici nu şi-o mai pot permite.
Faţada de la Teatrul „Colibri“ va fi finalizată în acest an
I.J.: Ultima dumneavoastră ieşire artistică publică a fost în Craiova în 2013: aţi regândit şi conceput noul look al faţadei Teatrului „Colibri“, fostul club Electroputere. De ce această lucrare a fost pentru dumneavoastră o provocare, aşa cum aţi declarat? Aţi încheiat lucrările?
C.P.: Meritul cel mai mare pentru tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri“ îi aparţine distinsei doamne Adriana Teodorescu, managerul acestei instituţii. Când ne-am întâlnit, pe la mijlocul lunii iulie 2013, mi-a zis: „Hai să-ţi arăt ceva“. Am mers împreună la Clubul Electroputere. A deschis, am intrat şi am văzut… Apocalipsa! Bineînţeles, Apocalipsa Comunismului. De faţadă nu mai vorbesc… Adriana m-a întrebat ce părere am şi dacă m-aş înhăma să concep şi să realizez o altfel de faţadă… I-am zis că pentru mine e o provocare. Şi aşa a început povestea acestei lucrări monumentale de metal de pe faţadă, şi care încă nu e gata. Lucrarea va fi finalizată în acest an.
I.J.: Care vă sunt proiectele viitoare, ce teme vă pasionează?
C.P.: Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele. De ce? Dacă vorbesc, nu se mai finalizează! Aşa că haideţi să vorbim când finalizez următorul proiect…
