Desenul a fost talentul ce i-a fost hărăzit. Într-o zi, pe vremea când avea doar cinci ani şi se afla într-o gară, a descoperit benzile desenate şi a decis să le folosească pentru a spune poveşti.
Zeci de caiete pline cu desene, din vremea copilăriei, îngreunează câteva sertare din casa lui Viorel Pîrligras. Sunt mărturia începuturilor sale în domeniul benzilor desenate, pe care le-a descoperit din întâmplare într-o zi în care aştepta trenul: „Banda desenată am descoperit-o la cinci ani, când mergeam la bunici. Mama dorea să-mi ia o revistă pentru că aşteptam trenul şi voia ca timpul să treacă mai uşor pentru mine. A găsit un PIF şi mi l-a luat. A fost dragoste la prima vedere. Mi s-a părut foarte ingenios, pentru că era o povestire în imagini. Am descoperit că imaginile puteau să spună o poveste“.
Desenele sale aveau parte de naraţiuni şi până în momentul descoperirii benzilor desenate, doar că erau spuse prin viu grai de autor. „Eu povesteam pe marginea desenelor mele timp de ore întregi. Părinţii ascultau fermecaţi. Banda desenată a venit în completarea desenului. Ele erau modalitatea de care aveam eu nevoie pentru a mă exprima, aşa că m-au fascinat. Walt Disney a fost personajul cu care am vrut să mă identific. Mi se părea incredibil cum reuşea să spună nişte poveşti în imagini şi să te captiveze, să te emoţioneze în aşa măsură. Nevoia de poveste a fost faptul determinant şi desenul o abilitate pe care o aveam“, povesteşte creatorul de benzi desenate.
Raiul şi iadul
Anii au trecut, dar nu şi dorinţa de a spune poveşti prin intermediul desenelor. Nu a fost uşor, cum nu este nici astăzi, căci actul creaţiei te poartă din rai spre iad şi înapoi, după cum însuşi autorul benzilor desenate recunoaşte. „Am mii de benzi desenate făcute în timpul copilăriei, adolescenţei. Spuneam o poveste, dar nu erau gândite cu cap şi coadă, nu erau şlefuite pentru a putea fi publicate“. Şi totuşi, cu timpul, după ce unele cunoştinţe au fost aprofundate, după ce tânărul fascinat de poveşti a înţeles mai lesne cum se construieşte un subiect, la 12-13 ani, a participat la un concurs al revistei Cutezătorii. „Am luat o diplomă de merit şi la al doilea concurs al meu la care am participat am câştigat marele premiu. A fost o nebunie! Apoi, nu am mai publicat până prin 1981, când Revista Ştiinţă şi Tehnică a început să-mi tipărească nişte desene. În 1982 au început să-mi publice şi benzi desenate şi de atunci au continuat anual, că nu erau multe medii de publicare“. Totuşi, cea mai mare realizare la capitolul benzi desenate publicate într-o revistă de mare circulaţie este apariţia unor benzi în Almanahul „Anticipaţia“, publicaţie care se epuiza în câteva ore de la apariţie.
Pasiunea pentru benzi desenate a continuat să ardă sufletul creatorului astfel că, pe vremea când instituţiile de cultură se cofinanţau, Viorel Pîrligras a propus directorului de la acea vreme al Teatrului Liric craiovean, Mihai Duţescu, realizarea unei reviste SF, în care să apară benzile desenate, pe o machetă purtând semnătura sa. A fost o experienţă interesantă, care s-a terminat imediat după Revoluţia din decembrie 1989. Nevoia de poveste s-a concretizat în alte şi alte lucrări. „Am scos apoi, după 1989, o carte de bandă desenată. Nu a avut foarte mare impact, dar era o realizare şi toată lumea o ţine minte. Când au apărut tipografiile particulare, am mai scos o carte, în condiţii jalnice, dar era o mândrie. Am mai publicat pe ici, pe colo, astfel că astăzi sunt singurul autor din ţară care a publicat cea mai lungă serie de stripuri – poveştile de trei casete, pe o bandă -, apărute cotidian, din 1993 până în 2007“.
Benzile desenate sunt pasiunea vieţii sale. „Sunt şi raiul, şi iadul, dar la fel de bine de ştiut e că sunt dragostea eternă pentru mine. Prima dată mă macină o poveste, pornesc de la o imagine pe care o am şi mă obsedează. În jurul ei ţes o poveste înteagă, după care trebuie să o transpun. Fac un decupaj, nişte schiţe, încerc un creionaj, care mă enervează, şi mai şterg, şi mai fac, şi iar refac, până iese ceea ce îmi doresc, benzile desenate îmi mănâncă nişte ore bune din viaţă. Şi în sfârşit, când termin, zic: «Uf, bine că am scăpat de ea». Şi apoi bucuria imensă a reuşitei îmi umple sufletul“, povesteşte Viorel Pîrligras.
Răsplata unei munci de-o viaţă
Cei care îi apreciază munca i-au răsplătit eforturile cu distincţii. Primăria din Drobeta Turnu Severin i-a oferit anul trecut, în cadrul unei ceremonii, diploma de excelenţă pentru întreaga activitate, bucurând sufletul creatorului şi insuflându-i dorinţa de a mai creiona şi mâine, şi poimâine altă poveste spusă în imagini.
„Pentru mine a fost o surpriză. Sunt singurul autor de bandă desenată care a primit o astfel de distincţie de excelenţă din partea unei primării. Eu n-am întreţinut o relaţie foarte vie cu Severinul. Când noi – eu cu Cristian Ciomu, Marian Mirescu şi Valentin Iordache, banda desenată craioveană -, am împlinit 30 de ani de bandă desenată şi SF, am făcut o expoziţie în Craiova, iar ambiţia noastră a fost – că eram trei severineni – să mergem acolo cu ea. Am inaugurat astfel galeria de artă din Castelul de Apă din Severin.
Am fost măgulit să fiu premiat alături de personalităţi importante, printre care Ion Dogaru, fostul decan al Facultăţii de Drept din Craiova, Ecaterina Andronescu, Marian Brihac, fost fotbalist din anii ‘70 , Moise Guran, Nicolae Cheiţă, medic de aici, fii ai Severinului sau Mehedinţilor“, povesteşte Viorel Pîrligras.
Benzile desenate vor continua să spună în fiecare zi o poveste, pornind de la personajele lui Caragiale sau de la Hamlet, „eternul proiect, care nu s-a finalizat“, după cum glumeşte creatorul de benzi sau abordând cine ştie ce alt subiect, spre încântarea celor fascinaţi de lumea poveştilor în imagini.
