20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarea Britanie: Autorităţile locale "pun tunurile" pe taberele ilegale de imigranţi

Marea Britanie: Autorităţile locale „pun tunurile” pe taberele ilegale de imigranţi

Primăriile din Marea Britanie s-au decis să înceapă anul 2014 în forţă în relaţia cu imigranţii ilegali, potrivit evz.ro. Consiliera Susan Hall este îngrozită de impactul asupra vieţii londonezilor pe care îl vor avea valurile de imigranţi români.
Prima măsură, după ce valurile de imigranţi români şi bulgari nu au năvălit în Marea Britanie la 1 ianuarie 2014, a fost trimiterea unor echipe care să elimine taberele ilegale de imigranţi din Europa de Est din Regat. Înarmaţi cu echipamente de verificare termografică, acestea vor inspecta taberele mizere, scrie presa britanică.
Atenţia autorităţilor este concentrată pe Londra, acolo unde sunt aşteptaţi să sosească şi să se stabilească cei mai mulţi imigranţi ilegal. Ca dovadă că est-europenii au asaltat capitala, scriu jurnaliştii britanici, stă faptul că au crescut chiriile, iar oraşul este supraaglomerat.
Primele autocare au sosit în această dimineaţă la Londra, iar autorităţile au declanşat alerta încă de noaptea trecută. Oficiali ai consiliului local din Harrow, care a devenit deja casa unui număr de 5.000 de români, au găsit deja dovezi ale faptului că sute de imigranţi locuiesc în condiţii îngrozitoare. A fost demarată o anchetăcu privire la cazul a circa 100 de familii disperate, care au acceptat să le plătească unor proprietari din zonă câte 50 de lire fiecare pentru a putea dormi pe o saltea amărâtă într-o clădire neîncălzită.
Consilierii au decis ca cei care profită de pe urma dramei imigranţilor să fie deferiţi justiţiei, în condiţiile în care peste 4.000 de persoane au solicitat locuinţe sociale.
Daily Mail Express a scris că exodul românilor şi al bulgarilor către Marea Britanie a început de joi, când primele autocare au părăsit România şi Bulgaria.
„Autocare supraetajate, pe care scrie mare Romania-Anglia au pornit în cursa de 1.600 de mile”, scriu jurnaliştii britanici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS