Controlul inspectorilor de la Antifraudă în Hala de carne din Piaţa Centrală din Craiova s-a lăsat cu amenzi uriaşe, de 151.500 de lei, şi cu confiscarea unei părţi din marfă şi a numerarului din casierie.
Direcţia Antifraudă a pus „tunurile“ pe comercianţii care vând diverse produse pe teritoriul Craiovei. În urma controlului efectuat de inspectorii Antifraudă pe 18 decembrie, în Hala de carne din Piaţa Centrală din Craiova s-a descoperit marfă neînregistrată în acte. „S-au analizat stocurile de marfă ale comercianţilor şi s-a constatat că ei avuseseră venituri neînregistrate din vânzarea mărfurilor de 100.000 de lei, pentru care nu existau documente“, a declarat, pentru GdS, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Alexandru Cristea.
S-au confiscat bani
şi marfă
Reprezentanţii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu au ajuns miercuri în Piaţa Centrală, au făcut inventarul comercianţilor şi au stabilit stocurile de marfă existente, pe care le-au comparat cu actele contabile. Pentru că au ieşit diferenţe mari (de circa 100.000 de lei), inspectorii de la Antifraudă Târgu Jiu au confiscat banii care existau în casierie şi carnea care era în plus, după care au dat amenzi comercianţilor.
„Inspectorii Antifraudă au constatat contravenţii pentru care au dispus sancţionarea cu amenzi în cuantum total de 151.500 de lei şi au confiscat numerar şi bunuri în valoare totală de 23.252 de lei“, a precizat Alexandru Cristea.
După controlul-fulger de miercuri, ieri activitatea la hala de carne s-a desfăşurat normal. Amenzile aplicate de inspectorii Antifraudă pot fi contestate la sediul Direcţiei Regionale, situat în Târgu Jiu, sau în instanţă.
Continuă şi „paza“
la Marlorex
Referitor la controalele din Centrul Comercial Marlorex din Craiova, care au început pe 5 decembrie, Cristea a precizat, pentru GdS, că vor continua şi după Sărbători, în sensul monitorizării mărfii care intră în centru şi care este vândută de acolo: „Şi în aceste zile se află inspectorii Antifraudă la Marlorex, unde monitorizează marfa care intră şi care iese din respectivul centru comercial“.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a mai spus că vor continua controalele şi în alte locuri din Craiova, din Dolj şi din alte judeţe, fără a dezvălui care vor fi unităţile în care vor descinde lucrătorii.