11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIstoria și arhitectura Băncii Naționale a României în patrimoniul filatelic

Istoria și arhitectura Băncii Naționale a României în patrimoniul filatelic

Continuând proiectul de promovare a unei clădiri emblematice din București, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Arhitectură – Palatul Băncii Naționale a României (II) – Statui alegorice alcătuită din patru timbre și o coliță dantelată, dedicată personalității lui Eugeniu Carada, „o legendă vie” prezentă în toate etapele celei mai importante instituții bancare a României.
Instituția Băncii Naționale a României poartă amprenta lui Eugeniu Carada, meritele deosebite ale acestuia fiind recunoscute printr-un ansamblu statuar, replică amplasată în colțul Palatului Bâncii Naționale și realizată cu măiestrie de sculptorul Ioan Bolborea, după modelul original al sculptorului Ernest-Henri Dubois.
Alături de acest ansamblu se remarcă și patru statui decorative, aflate pe fațada principală a Palatului Băncii Naționale și realizate în ronde-bosse, operele lui Ion Georgescu și Ștefan Ionescu Valbudea. Cele patru personaje alegorice pe care aceste sculpturi le înfățișează reprezintă: Justiția (zeița Iustitia în mitologia romană) reprodusă pe marca poștală cu valoarea nominală de 2,00 lei, Comerțul (zeul Mercur în mitologia romană) prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, Industria (zeul Vulcan în mitologia romană) ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 3,60 lei și Agricultura (zeița Ceres în mitologia romană) reprodusă pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,50 lei. Colița dantelată cu valoarea nominală de 8,10 lei prezintă imaginea bustului turnat în bronz al lui Eugeniu Carada, elementul central al grupului statuar al sculptorului Ioan Bolborea.
Emisiunea este completată de plicul prima zi, iar mărcile poștale au fost tipărite în coală de 32 de timbre, minicoală de 6 timbre, coliţă dantelată și bloc-coliță de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii îl reprezintă albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 530 de exemplare și echipat cu blocul-coliță al emisiunii, colița dantelată a emisiunii și un plic prima zi. Blocul-coliță și colița filatelică sunt numerotate cu roșu de la 001 la 530 și au elemente grafice imprimate în folio aur. Plicul prima zi este numerotat cu negru și are ștampila prima zi aplicată în clar în folio aur.
Începând cu ziua de vineri, 20 septembrie 2013, emisiunea de mărci poștale Arhitectură – Palatul Băncii Naționale a României (II) – Statui alegorice va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulțumește conducerii Băncii Naționale a României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni, precum și Societății Române de Radiodifuziune pentru suportul oferit în promovarea acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS