19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎntrevederea secretarului de stat Mihail Dobre cu ambasadorul australian

Întrevederea secretarului de stat Mihail Dobre cu ambasadorul australian

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit vineri, 23 august 2013, pe John Griffin, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Australiei în România, cu reşedinţa la Budapesta, aflat la Bucureşti în vizită de rămas bun.

Oficialul român a exprimat aprecierea pentru eforturile ambasadorului Griffin în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi contribuţia susţinută la actuala dinamică a dialogului politic la nivel înalt între România și Australia.
Cei doi interlocutori au subliniat importanţa menţinerii unei direcţii ascendente în cooperarea româno-australiană prin amplificarea cooperării politice, economice și culturale și diversificarea domeniilor de interes comun. De asemenea, au apreciat drept excelentă colaborarea în plan regional și în cadrul diverselor organizaţii internaţionale.
În cursul întrevederii au fost abordate și unele aspecte concrete privind sprijinul reciproc de candidaturi ale celor două ţări în organizaţiile internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS