19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDiscriminarea de gen, discutată la Craiova

Discriminarea de gen, discutată la Craiova

Seminarul „România – ţara tuturor posibilităţilor şi a egalităţii de şanse?“, organizat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul Parteneriat pentru Egalitate și Agenţia de comunicare TBWA/București, a adus, la Craiova, o discuţie foarte importantă: aceea a egalităţii şanselor dintre bărbaţi şi femei. Autorităţile locale prezente au ajuns la o concluzie comună: Craiova stă bine la capitolul discriminare, adică nu prea o face; cel puţin la nivel înalt.

Preşedintele ActiveWatch, Mircea Toma, împreună cu Ionuţ Codreanu, unul dintre responsabilii cu monitorizarea în cadrul Active Watch, şi Livia Anonişanu, de la Centrul Parteneriat pentru Egalitate, au provocat autorităţile locale din Craiova la o discuţie despre gen, sex şi discriminare. Mai pe scurt, cum sunt văzute femeile în comunitatea noastră şi ce se face pentru a demola imaginea clasică a femeii care stă la cratiţă, îndură şi este fragilă, inferioară bărbatului. „În viaţă începem de pe două piste: pista roz, care duce către hăinuţe pentru fetiţe şi crăticioare, şi pista bleu, unde avem hainele pentru băieţi şi maşinile de jucărie […] Cum reuşim să aranjăm aceste trasee pentru a fi un rezultat echilibrat?“, au întrebat organizatorii seminarului.
Discuţiile au pornit de la cifre: România se află sub media europeană în ceea ce priveşte indexul egalităţii de gen, cu 35 de puncte, în condiţiile în care media este de 54 de puncte. În studiul efectuat la solicitarea Institutului European pentru Egalitate de Gen au fost luate în vedere munca, puterea, timpul, cunoaşterea, banii, sănătatea, discriminarea multiplă şi violenţa. Acestea au fost, în mare parte, şi temele discutate la seminar. Campania „Prima femeie pe o bancnotă românească“ a fost şi ea adusă în discuţie, iar cei ce o susţin pot semna petiţia pe site-ul www.altfem.ro/semnatura/.

Olguţa: Nu bărbaţii sunt misogini

Lia Olguţa Vasilescu a participat şi ea, pentru scurt timp, la eveniment. În intervalul în care s-a aflat acolo, ea a ţinut să spună că „nu bărbaţii sunt misogini“, fiindcă 70% dintre cei care au ales-o au fost bărbaţi, conform exit-poll-urilor. Ea a declarat că nu este o problemă de electorat în ceea ce priveşte discriminarea femeii care ţinteşte către un post de conducere, ci una… politică, explicând marile eforturi pe care le-a depus pentru a-i fi permisă candidatura. Olguţa nu a ratat nici ocazia de a se mândri cu faptul că a plantat 600 de arbori şi arbuşti şi cu acela că se vede deja o mână de femeie în oraş. „Nu se poate spune că în Craiova femeile nu sunt bine reprezentate […] Noi vrem, la Craiova, să arătăm cum va fi o administrare făcută de femei“, a spus primăriţa.
Reacţii au fost şi din partea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, ai cărui reprezentanţi au declarat că au în plan o şcoală pentru părinţi la începerea anului şcolar viitor. Vasilica Gheorghiţă, consilier local, a spus că o idee bună pentru a încerca stoparea discriminării ar fi educarea viitorilor părinţi în ceea ce priveşte felul în care-şi vor îndruma copiii. Completări au venit şi din partea Compartimentului de asistenţă socială din cadrul Primăriei Craiova, care a subliniat faptul că femeile au mai mult curaj, sunt mai puternice şi caută soluţii pentru a-şi rezolva problemele, în timp ce bărbaţii sunt mai delăsători. La întâlnire au mai participat reprezentanţi ai unor instituţii precum Garda de Mediu, Worldvision, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Colegiul Naţional „Elena Cuza“ şi Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Presa, factor
de discriminare

Pe principiul „dăm ce ne cere poporul“, presa a început să decadă din ce în ce mai rău şi profită de această discriminare, conform datelor oferite de ActiveWatch. Am aflat că, în anul 2013, exploatarea sexuală a femeii a crescut faţă de anii trecuţi, iar aceasta – de cele mai multe ori cu propria-i permisiune – se expune în situaţii degradante pentru instituţiile media, care vor să vândă cât mai mult fără să ţină cont de etică şi morală. O discriminare asemănătoare o reprezintă şi ponderea femeilor prezente în studiourile de televiziune, care nu sare de 15%, dar şi a jurnaliştilor care doar în proporţie de 35% aleg să citeze femei-expert.
Chiar dacă, din punct de vedere al funcţiilor administrative, femeia nu pare să fie discriminată în Craiova şi în Dolj, violenţa în familie, discriminarea la locul de muncă, chiar şi poveştile din mediul rural, unde femeii „îi face plăcere să spele vasele“, sunt mai mult decât prezente. Preşedintele ActiveWatch, Mircea Toma, a ţinut să le dea un sfat important femeilor: „Dacă oamenii nu ştiu că există un instrument, nu-l folosesc“, sfătuindu-le pe acestea să-şi apere drepturile şi să devină mai… bătăioase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS