11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLansăm un nou număr al revistei Oltenia Business

Lansăm un nou număr al revistei Oltenia Business

Poveştile de succes prezentate altfel, grafica inedită, stilul de business al protagoniştilor şi tirajul aproape dublu fac din Oltenia Business o revistă „pentru afaceri premium“.

Revista de afaceri Oltenia Business, editată de Gazeta de Sud, vede, astăzi, lumina tiparului într-o prezentare de excepţie, atât în ceea ce priveşte designul inedit, cât şi prin conţinutul său deosebit. Ajunsă la numărul al treilea, această ediţie a revistei trimestriale Oltenia Business îşi propune să încânte cititorii cu multe poveşti ale unor antreprenori craioveni care au reuşit să urce treptele succesului şi să aibă o ascensiune importantă fie şi pe perioada crizei. Mai pot fi lecturate interviuri, analize economice, reportaje, ştiri economice din fiecare judeţ al Olteniei, probleme importante financiare dezbătute la nivel naţional, date despre programele şi măsurile active pe care se mai pot atrage fonduri europene.
În această ediţie a revistei Oltenia Business, poziţia de cover story îi revine restaurantului Epoca Steak House, unde gustul eleganţei îşi spune cuvântul, iar în interiorul revistei este prezentată reţeta de succes a deţinătorului acestui restaurant, dar şi povestea unuia dintre cei mai buni bucătari din România din România care găteşte pentru craioveni.
Distincţia „Omul Lunii“ a fost acordată de noi reputatului chirurg Dan Mogoş, deţinătorul Policlinicii Mogoş Med, a cărui poveste de viaţă şi de business o puteţi lectura în paginile revistei. Dintre titlurile importante care se regăsesc în acest număr al revistei enumerăm: „Audit şi Expertiză – un business bazat pe încredere“, „MITLIV continuă politica de dezvoltare“, „Dan Cherciu de la Polisea şi-a croit drum spre o afacere de succes“, „Povestea managerului care a învăţat să fie lider la 24 de ani“.
Revista mai conţine pagini cu informaţii economice, idei, opinii ale unor oameni de afaceri „cu greutate“ în economia locală, care cer statului predictibilitate în realizarea politicilor fiscale; analize privind arieratele pe care statul le are de recuperat de la firme; despre importanţa comunicării între autorităţi în mediul de business şi multe altele.
Avem şi interviuri, cum ar fi cel cu Radu Buziernescu, reprezentantul companiei Professional Consulting, care a spus că: „Uneori, intrarea în insolvenţă poate fi asimilată cu un eşec în afaceri“.
Reportajele din Oltenia Business sunt dedicate, pe de o parte, sculptorului Constantin Brâncuşi, iar pe de altă parte… „chemării artei în afaceri“.  

Am dublat tirajul revistei

Deşi revista noastră a ajuns abia la numărul trei, ca urmare a cererii din mediul local de business tirajul Oltenia Business aproape că s-a dublat, de la 1.100 de exemplare, la 2.000 de exemplare la această ediţie. Revista noastră de business este singura din această regiune a ţării care are un tiraj targetat şi o distribuţie gratuită către cele mai importante firme din regiune (cu preponderenţă către firmele din Craiova), către ambasade, ministere, dar şi către autorităţile publice din Oltenia. Sigla Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT) care se regăseşte pe revistă demonstrează că Oltenia Business se înscrie în rândul publicaţiilor periodice care contează pe segmentul său.
Cei care nu se regăsesc în grupul-ţintă căruia îi distribuim revista cu titlu gratuit pot lectura Oltenia Business pe internet, la adresa www.olteniabusiness.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS