9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: SRI a simulat un atentat terorist la CEO

Gorj: SRI a simulat un atentat terorist la CEO

Direcţia Gorj a Serviciului Român de Informaţii a simulat joi un atentat terorist la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Răspunzând unei solicitări din partea CEO, SRI a asigurat la Termocentrala Rovinari, un instructaj de specialitate, în vederea îmbunătățării reacției în situația ipotetică a unei amenințări cu amplasarea unui dispozitiv exploziv. Pe platforma industrială a societății au fost organizate o expunere pe teme adiacente protecției informațiilor clasificate, prevenirii și combaterii terorismului și un exercițiu aplicativ contraterorist, la care au participat specialiști ai Direcțiilor Județene de Informații Gorj și Dolj, reprezentanți ai Inspectoratelor Județene de Poliție, Jandarmi, Situații de Urgență, precum și responsabili ai Complexului, pe linia protejării obiectivelor. „Expunerea a atins aspecte de ordin legislativ pe aceste domenii, cu prezentarea componentelor Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, atribuțiilor și responsabilităților acestora, evidențiinde-se rolul SRI ca autoritate națională în materie. Scenariul exercițiului a constat în investigarea și neutralizarea, de către echipa pirotehnică a SRI, a unui colet suspect, amplasat într-un punct important pentru activitatea și securitatea operatorului economic. Demersul a vizat asigurarea unui răspuns conjugat la apariția unei amenințări de natură teroristă, în conformitatea cu procedurile de acțiune ale instituțiilor din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, a cărui coordonare tehnică este asigurată de SRI”, se arată într-un comunicat al SRI Gorj.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS