„Melancolie“, de Gottfried Benn
Ed. Vremea, 2013
O apariție eveniment mi se pare culegerea de versuri și aforisme, „Melancolie“, din opera poetului german Gottfried Benn, la Editura Vremea. Grație traducerii lui Mircea Barnaure (locuiește în Germania, este medic și membru al Asociației Scriitorilor Germani) și eforturilor Ioanei Orleanu (autoare și traducătoare ea însăși, membră a aceleiași asociații), care face un necesar dosar introductiv al vieții și operei autorului, avem, în sfârșit, o primă culegere mai amplă din scrierile celui care este considerat de literați cel mai important poet german al secolului XX. Dacă nu-l socotim, desigur, pe Paul Celan, născut în Bucovina noastră, dar asta e o altă discuție și nu clasamentele sau topurile importă aici. Gottfried Benn (1886-1956) este, potrivit gânditorului german Wolf Lepenies, „poet și eseist incomparabil…, care îi smulgea literalmente limbii germane posibilități de exprimare nemaiîntâlnite, așa cum a făcut-o Nietzsche înaintea lui“ (în volumul „Ce este un intelectual european?“, 2012). A fost silit să practice meserii, precum cele de medic și militar, pentru a se putea întreține, el care, potrivit lui Lepeneis, dacă ar fi trăit în Franța, ar fi devenit mare om de litere. Însă vremurile erau tulburi în Germania vremii și astfel îl vedem pe rafinatul Benn aderând după 1933 la ideologia nazistă, preamărind un regim care i se părea că are o generoasă preocupare pentru elementele artei. Cu formula precisă a Ioanei Orleanu, Benn a „practicat o viață întreagă camuflajul“. „Una dintre maximele sale favorite era de genul acesta: omul nu poate fi, simultan, o creatură reflexivă și morală. Și-a dat repede seama că nu se potrivea intențiilor estetic-criminale ale nazismului („Ne simțim ca niște artiști“, afirma ritos Goebbels), însă nu mai avea ce face. A devenit indezirabil mișcării hitleriste, după un scurt preludiu amoros, iar în 1938 era dat afară din Uniunea Scriitorilor Germani. Nu mai conta, căci acest om își păstrase acea lume interioară a lui, care l-a dus la culmi de reflexivitate spirituală, în pofida firii sale paradoxale. Ca altădată Nietzsche, își sfâșia el însuși interiorul prin cuvinte, iar poezia reprezenta pentru acest personaj faustic cu interiorul unui conte și exteriorul unui paria, „un fenomen cu caracter primar în interiorul procesului biologic“. Așadar, nu este de mirare că a aderat instinctiv la o mișcare ce preamărea cultul forței și al cărei apel la mituri, filtrate prin științele epocii, proslăveau apariția omului nou, arianul care va conduce lume prin salturi nemaiîntâlnite în istorie. În excelenta prefață, Ioana Orleanu surprinde caracterul ezitant al lui Benn, silit să disimuleze pentru a nu intra în vizorul autorităților, după căderea în dizgrație. Benn, care îl criticase pe Heinrich Mann pentru poziția acestuia în ceea ce privește regimul nazist, a fost silit să intre în ceea ce s-a numit emigrația internă, însă după prăbușirea Reich-ului nu a părut să se căiască de aventura din anii întunecați. Asta probabil și pentru că natura sa reflexivă îl împingea să creadă că nu există scpărare, toți suntem prinși într-o capcană, iar el credea că omul se află periculos de aproape de marginea naturii. Așadar, o ființă irațională, așa cum este și poetul care se hrănește din straturile prelogice ale conștiinței. Eul poetic nu are istorie, credea el, în poezie acesta generează viziuni fragmentate și instantanee semnificative pentru momentul prezent (apud. W. Lepenies). Opera sa poetică este considerată de prim rang în, iată, istoria poeziei europene, iar scrisorile și aforismele întregesc profilul spiritual al unui gânditor de prim rang care vedea în artă „ultima posibilitate a unei activități metafizice în miezul nihilismului european“ (W. Lepenies). Iubitorii de poezie care au citit cândva poemele lui, în germană sau în traducerile românești de până acum („Panorama liricii universale“, de A. E. Baconski, de pildă) își amintesc probabil de uluitorul vers „Ca-n august singur niciodată…“. Însă ei au, grație excelentei traduceri a lui Mircea Barnaure, precum și subtilului portret făcut de Ioana Orelanu, șansa de a intra în contact cu lirica sa cuprinsă între anii 1913-1956, un eșantion reprezentativ din creația unui mare poet care a marcat poezia europeană a secolului trecut. Pentru amatorii de definiții ale poeziei, Benn este un autor exemplar: „O nouă poezie înseamnă pentru autor, iar şi iar, să îmblânzească un leu, iar pentru critic să i se uite unui leu în ochi, când lui i-ar plăcea poate să întâlnească un măgar“.