13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVictor Ponta: Fără cereri noi de revendicare a imobilelor naţionalizate

Victor Ponta: Fără cereri noi de revendicare a imobilelor naţionalizate

Statul nu va mai accepta depunerea de noi cereri pentru retrocedarea imobilelor naţionalizate în perioada regimului comunist, deoarece persoanele în drept au avut 23 de ani la dispoziţie să înainteze astfel de revendicări, consideră premierul Victor Ponta. „Important este că nu se vor mai putea depune noi cereri. Nu mai există posibilitatea să mai vină cineva, peste un an, doi ani, cinci ani, să mai revendice ceva. Au fost 23 de ani, ce era de revendicat s-a revendicat, deci stabilim până la urmă şi un mod de siguranţă al dreptului de proprietate“, a spus Ponta în şedinţa de guvern.
Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc pe 26 martie.

Restituirile în bani se vor face pe şapte ani, drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%

Premierul Victor Ponta a precizat că proiectul privind despăgubirile va fi conturat pe trei principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe şapte ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%.
Ponta a spus că primul principiu prevede că se restituie în natură tot ceea ce se mai poate restitui în natură pe acea procedură în care timp de doi ani se fac restituirile în natură, iar în al treilea an se fac restituiri în echivalent pentru terenuri de la ADS sau din alte zone unde mai pot fi găsite.
„Probabil propunerea va fi ca restituirile în bani, în numerar, să se facă pe o perioadă de şapte ani“, a adăugat Ponta.
El a precizat că al doilea principiu se referă la faptul că toate clădirile care vor fi retrocedate în natură, dar care în acest moment sunt folosite ca şcoli, spitale sau instituţii de cultură, să fie retrocedate cu obligaţia ca o perioadă de timp, respectiv 20 de ani, să îşi păstreze destinaţia.
Ponta a spus că al treilea principiu are în vedere impozitarea drepturilor litigioase. „Deci, la proprietari se restituie totul, la cei care cumpără drepturi litigioase, ceea ce presupune până la urmă o afacere, o să avem o impozitare de 85%“, a precizat Ponta.
La solicitarea Mediafax de a explica scopul realizării unei distincţii între moştenitori şi cumpărătorii de drepturi litigioase şi cum va fi aplicat impozitul, premierul a arătat că cesiunea de drepturi litigioase este o operaţiune comercială profitabilă care trebuie impozitată.
„Nimeni nu poate contesta acum faptul că noi şi generaţiile noastre plătim ceea ce au confiscat generaţiile bunicilor noştri. Înţeleg şi respect dreptul de proprietate, chiar dacă, sigur, România este singura ţară care a restituit în totalitate. Acum, însă, ideea e următoarea: cesiunea de drepturi litigioase este o operaţiune, dacă vreţi, comercială. Nu are nici o legătură avocatul care a cumpărat drepturi litigioase cu urmaşul de drept al celui căruia comuniştii, în ‘46, i-au luat ceva. Şi atunci, fiind o operaţiune cu scop comercial – eu o gândesc, cu mintea juridică şi economică -, trebuie impozitată. E un profit, nu e un drept, e un profit“, a spus Ponta. El a precizat că impozitul va fi aplicat asupra diferenţei dintre sume, pentru care persoana respectivă înregistrează profit.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS