19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePDL: Statutul parlamentarilor, motiv de ceartă în USL

PDL: Statutul parlamentarilor, motiv de ceartă în USL

Parlamentarii PDL au explicat cum au ajuns pesediştii şi liberalii la cuţite, din cauza unor neînţelegeri legate de pierderea calităţii de senator sau deputat

Aleşii doljeni ai PDL – europarlamentarul Marian Jean Marinescu, deputatul Ştefan Stoica şi senatorul Mărinică Dincă – au susţinut ieri, la Craiova, o conferinţă de presă, în cadrul căreia au adus în discuţie două dintre subiectele aflate în dezbaterea Parlamentului României în cursul săptămânii trecute. Este vorba despre adoptarea bugetului de stat şi de modificările care se doresc a fi aduse statutului senatorilor şi deputaţilor.

Mai puţini bani pentru Dolj

În privinţa bugetului de stat pe anul 2013, „veniturile sunt împărţite atât de prost încât nu ajung decât până în lunile august sau septembrie“, a anunţat senatorul Mărinică Dincă.
„Sumele defalcate din TVA pentru judeţul Dolj, atât pentru echilibrarea bugetelor locale, cât şi pentru drumuri, sunt mai mici decât anul trecut. Singura şansă a judeţului Dolj, în care USL a fost votat cu o majoritate foarte mare, este să accesăm bani europeni, pentru că de la guvernul USL nu vom obţine nimic. Toate proiectele de infrastructură la care se lucrează acum în judeţ au finanţare europeană şi sunt începute de guvernul Boc. Proiecte noi nu există. Nu s-au dat bani nici măcar pentru Centura de Sud, deşi a fost făcută o licitaţie şi desemnat un câştigător“, a declarat europarlamentarul Marian Jean Marinescu. „Fondurile pentru această Centură de Sud au existat în 2012, dar au fost tăiate de guvernul Ponta, iar în 2013 guvernul n-a mai alocat nici un leu pentru această lucrare foarte utilă Craiovei. Considerăm că acest buget frânează dezvoltarea, sumele alocate pe parte de dezvoltare fiind cu 28% mai mici decât anul trecut“, l-a completat deputatul Ştefan Stoica.

Disensiuni în USL

Senatorul Mărinică Dincă a explicat că au apărut disensiuni în coaliţia de guvernământ pe tema modificărilor aduse statutului senatorilor şi deputaţilor: „Lanţul de iubire din USL s-a rupt joi, când s-a luat în discuţie statutul senatorilor şi deputaţilor. Cei de la USL au folosit la microfon cuvinte dure unii împotriva celorlalţi, iar ţinta a fost, de fapt, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care a venit ca să le indice liberalilor să nu voteze modificările adoptate în unanimitate de Comisia de Statut, condusă de un pesedist“. Miza luptei din sânul USL ar reprezenta-o un articol care prevede încetarea mandatului de parlamentar pentru cei declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate şi care nu au atacat în termenul de 15 zile hotărârea prin care ANI îi declară incompatibili.
„Atât domnul Silaghi (Ovidiu Ioan Silaghi, fost ministru pentru IMM-uri, apoi ministru al transporturilor în guvernul Ponta 1 – n.r.), cât şi domnul Helvig (Eduard Raul Hellvig, secretarul general al PNL, ministru al dezvoltării regionale şi turismului în acelaşi guvern Ponta 1 – n.r.), foşti miniştri ai PNL-ului, au probleme de incompatibilitate. Din acest motiv, cei de la PNL insistă foarte mult să nu se modifice prevederile din această lege privind încetarea mandatului de parlamentar în caz de incompatibilitate. Ăsta este, de fapt, motivul tensiunii dintre PSD şi PNL“, a menţionat deputatul Ştefan Stoica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS