20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilanţ oficial provizoriu al luării de ostatici din Algeria

Bilanţ oficial provizoriu al luării de ostatici din Algeria

Treizeci şi şapte de ostatici străini de opt cetăţenii diferite, un ostatic algerian şi 29 de terorişti au fost ucişi în timpul atacului şi luării de ostatici de săptămâna trecută, eveniment petrecut la un complex pentru extracţia gazelor naturale de la In Amenas, în sud-estul Algeriei, informează Agerpres.ro citând anunţul făcut de premierul algerian Abdelmalek Sellal. „Treizeci şi şapte de străini de opt naţionalităţi diferite au fost ucişi în episodul sângeros care a durat patru zile”, a declarat Abdelmalek Sellal în cadrul unei conferinţe de presă. În plus, un algerian a fost ucis, totalul ostaticilor care şi-au pierdut viaţa ajungând la 38. Totuşi, oficialul a ţinut să precizeze că este vorba despre un bilanţ provizoriu, întrucât cinci străini sunt în continuare daţi dispăruţi.

În rândul teroriştilor, 29 dintre ei au fost ucişi şi alţi trei arestaţi, a menţionat premierul algerian. Potrvit Mediafax.ro, acesta a precizat că cei 32 de „terorişti” care au participat la luarea de ostatici au venit în Algeria din nordul statului Mali. Premierul algerian a anunţat că atacatorii erau de naţionalitate algeriană, canadiană, egipteană, tunisiană, maliană şi mauritană. Ei erau cu toţii membri ai grupării lui Mokhtar Belmokhtar, unul dintre fondatorii Al Qaeda în Magrebul Islamic (AQMI), pe care acesta a părăsit-o în luna octombrie pentru a-şi fonda propria grupare.

Printre ostaticii străinii al căror deces a fost confirmat până acum se numără un francez, un american, doi români, trei britanici, şase filipinezi şi şapte japonezi. Un prim bilanţ oficial, publicat sâmbătă, se referea la 23 de persoane ucise, străini şi algerieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS