19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia: Proteste la Moscova, împotriva unei legi anti-adopţie

Rusia: Proteste la Moscova, împotriva unei legi anti-adopţie

Mii de ruşi au ieşit astăzi în stradă la Moscova, pentru a protesta împotriva recentei legi ce interzice adopţia de copii ruşi de către americani, informează Agerpres.ro. Acţiunea a avut loc la apelul Opoziţiei, care speră astfel să reanime mişcarea de contestare împotriva regimului condus de preşedintele Vladimir Putin. Poliţia a estimat numărul manifestanţilor la circa 7.000, în timp ce unul dintre şefii Opoziţiei, Serghei Udalţov, a vorbit de 30.000 – 50.000 de persoane care s-au adunat în capitala rusă în pofida gerului de minus 13 grade Celsius. Corespondentul AFP, care transmite ştirea, a estimat numărul participanţilor la cel puţin 20.000. Manifestanţii, purtând pancarte pe care se puteau vedea fotografii ale deputaţilor care au aprobat legea în parlament alături de care era scris cuvântul „Ruşine”, precum şi bannere prin care se solicita „Anularea legii laşilor”, au protestat de-a lungul arterelor între Piaţa Puşkin şi bulevardul Saharov. Această manifestaţie este un protest împotriva noii legi ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie şi care interzice adopţia de copii ruşi de către americani. Proteste au avut loc şi în alte oraşe din Rusia – Iaroslav (300 km nord-est de Moscova), Tomsk (Siberia), Ekaterinburg (Ural), dar şi la Sankt Petersburg, unde au manifestat circa 1.500 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS