„Cabaretul cuvintelor“
de Matei Vișniec
Subintitulată „Exerciții de muzicalitate pură pentru actorii debutanți“, noua carte a lui Matei Vișniec (Ed. Cartea Românească, 2012) demonstrează până unde poate merge instrumentarul și imaginarul acestui important scriitor, care este compatriotul nostru stabilit la Paris. Căci Matei Vișniec scrie cu egală dexteritate și forță, atât în română, cât și în franceză, în genuri literare în care excelează de decenii. Poet reprezentativ al generației `80, Matei Vișniec a ales teatrul ca limbaj universal de exprimare, însă nu a pierdut pe drum poezia. Prolific și profesionist, asemenea unui meșter care-și produce în tihnă raritățile sale handmade, pentru cunoscători, dar și pentru publicul cu gusturi bune, Vișniec publică an de an cărți care dovedesc o nestăpânită imaginație, fie că sunt de proză, teatru, poezie, eseuri sau jurnalistică. Ce se simte imediat în spatele scrisului său este o necontenită luciditate, o ascuțire a ideii pe cremenea opacă a lumii, un freamăt interior care, împletit cu un umor fin, de calitate, dau autoportretul unui scriitor ce zugrăvește lumea așa cum o vede: fără mânie și părtinire. „Cabaretul cuvintelor“ reprezintă un caleidoscop de cuvinte care, însoțite de povestea lor unică, prind viață în teatrul limbii – așa cum îl vede un scriitor dotat cu acea privire interioară de excepție. Pentru Vișniec, cuvintele sunt asemenea oamenilor: pline de pasiune, vii, în necontenită prefacere, au carne și suflet, atunci când nu ajung să fie scheletice și dezbrăcate de aura lor bună în discursurile pline de ifose ale mărginiților oameni. Cuvintele sunt pline, dar se întâmplă ca oamenii care le folosesc să nu aibă substanță și atunci ele decad din starea lor fundamentală, aceea de a numi cu precizie ceea ce le este propriu. Pe rând, cuvinte precum eu, întotdeauna, gură, limbă, întoarcere, rău, gramatică, poezie, revoltă, târfă, dorință, tăcere, tandrețe, inimă, eternitate, ambiguitate, șiretenie, cafea, filozofie, poezie, femeia, târziu, sabie etc. sunt scoase din raftul dicționarelor, acolo unde oamenii le uită ca pe niște bibelouri vechi, prăfuite. Ele sunt reîncărcate de scriitor cu autenticitatea lor proaspătă, ba chiar cu tăcerea care le precede pentru a se face mai bine înțelese. Chiar și atunci când cuvintele exprimă cruzimi sau stări oarecum pudice ale umanității, Vișniec reușește printr-un abil fandango al ideii și imaginației să ne facă să îndrăgim auroralitatea lor. Ca în acest exemplu, în care cuvântul „târfă“ este pus să explice propria-i condiție, aceea de revelator al unei interiorități pe care destui o maschează, fără însă a o putea ascunde: „Eu sunt cuvântul «târfă». Nu mănânc la aceeași masă cu voi și nici nu pun piciorul pe trotuarele pe care vă plimbați voi în familie. Atenție, cuvinte bine educate, eu sunt o japiță, o târâtură și șlefuiesc pentru voi acea oglindă necruțătoare care amplifică dinăuntru… Și totuși, eu sunt cel care vă cunoaște toate fantasmele, sunt destinatarul tuturor dorințelor voastre secrete. De altfel, noapte de noapte, domnul «distincție», domnul «prestanță» și domnul «morală» mă cheamă pe ascuns ca să-i bat cu palma la fundul gol“. Pentru degustătorii de „agramaticalități“, discursurile inepte imaginate de autor (după o realitate veselă și cruntă în același timp) sunt exerciții de stil savuroase care indică barometrul limbii și fanfaronadei politicianiste de la noi. Un exemplu precum cel de mai jos ne aduce automat aminte că suntem în plină campanie electorală, iar ciclul în care abia am intrat tinde să devină peren, quasi condiția umană a epocii. Grandilocvența și neamprostia celor care promit marea cu sarea (și o viață mai bună planeta Marte!) nu au limite în stilul ca afect imaterial pus în scenă de Vișniec. Noul Cațavencu e aici, remarcabil deconstruit pentru uzul și uzanța publice: „Compatrioți mei ai dragi. Mei electorii dragi, iubesc eu vă, jur, cuvânt pe, ani la mulți. Mâncat bine ați? Bine foarte. Deci acest crucial este an, sincer zău, deci pentru eu asta, voi încredere în, voi în mine în, țara noastră în. Ah, mare țara, așa uite, noastră a toți, generoși toți noi, să așa rămânem. Anul deci acesta, miză uite enormă. Mare, mare, miză mare, ce. Criză mare, miză mare, cloacă mare, mare e totul da. Noi uniți însă, toți uniți însă, spun vă eu, de aia că aici sunt…. Nou, noutate, an care vine, nou stil să, schimbarea nouă să. Ruptură să, salt nou înainte, hop, «en avant», «en avant», accelerăm să schimbarea, direcție avem uite că partidul știe, direcție partid atuu mare, că nostru al partid atuuri multe, uite, unu, doi, trei, patru, cinci atuuri, cetățean fiecare atuu este, milioane douăzeci atuuri de, doar economie grav dar jur vă, șomaj mic va câte puțin vedea veți, mare direcție, promisiune mare…“ Cabaretul lui Matei Vișniec este o carte exemplară, pentru toate gusturile și preferințele „electorale“.
„Serios vorbesc vă“….
