14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Tutungerie ilegală, descoperită într-un apartament din Severin

Mehedinţi: Tutungerie ilegală, descoperită într-un apartament din Severin

O femeie din Drobeta Turnu Severin este cercetată penal de poliţia de frontieră după ce la domiciliul său oamenii legii au descoperit o adevărată tutungerie ilegală, informează NewsIn.
Suspecta, Victoria P., de 52 de ani, din Dobeta Turnu Severin, avea la vânzare diverse mărci de ţigarete, de la cele mai ieftine până la cele mai scumpe. Ea era supravegheată de mai mult timp de Poliţia de Frontieră, care a obţinut o autorizaţie de percheziţie emisă de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Astfel, la percheziţia efectuată la domiciliul acesteia, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 957 pachete cu ţigări de contrabandă mărcile Pall Mall, Winston, Code, Monus, Marble, Clasic, MC Slim, Lucky Strike, Ashima, LD, Marlboro, 57 Filter, Fast şi Viceroy şi 6 litri de alcool. Femeia, care locuia în cartierul Crihala, avea şi un carneţel în care erau trecute persoanele care cumpărau ţigări pe datorie. Marfa găsită la domiciliul femeii, în valoare de 4.020 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Victoria P. este cercetată pentru deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS