20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectura Dolj şi Primăria Craiova, război de ochii lumii

Prefectura Dolj şi Primăria Craiova, război de ochii lumii

Prefectura Dolj a făcut ieri primul pas de reconciliere în războiul cu primăria pentru demolarea chioşcurilor fără autorizaţie din Craiova. Înlocuirea Elenei Costea din funcţia de prefect la insistenţele primarului Olguţa Vasilescu începe să dea roade pentru municipalitate. Prefectura Dolj a cotit-o molcom, cu jumătate de măsură, ca să nu bată la ochi, în procesul în care instituţia prefectului a cerut anularea a 166 de dispoziţii de demolare emise de primarul Craiovei, pe motiv că ar fi nelegale, deoarece nu au fost votate de consilierii locali.
Cu un nou prefect, deci o nouă direcţie, juriştii prefecturii au dat un pas înapoi la termenul de ieri al procesului în care au cerut un lucru care contravine celor susţinute până acum. În sala de judecată a Tribunalului Dolj, înţesată de avocaţi ai firmelor care au magazine supuse demolării, prefectura a solicitat instanţei renunţarea la introducerea în cauză a beneficiarilor, adică a reprezentanţilor magazinelor care urma să fie demolate. Într-un proces, o terţă persoană poate interveni atunci când demonstrează că are un drept legitim şi că este afectată de obiectul procesului. Culmea este că, la începutul procesului, prefectura a cerut tocmai contrariul, adică introducerea a cât mai multor firme ca intervenienţi în proces. Explicaţia oferită de juriştii prefecturii a fost că multe dintre firme au deja litigii pe rol şi că 14 dintre dispoziţiile primarului au fost deja puse în executare, deci chioşcurile au fost demolate. Prefectura a mai cerut şi amânarea procesului la o dată ulterioară, pentru a-i da noului prefect timp să studieze dosarul. Cu acordul tuturor părţilor, instanţa a stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 4 decembrie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS