Creierul, cel mai puternic organ al sistemului biologic uman, nu este o entitate „uniformă“, ci are în componenţa sa părţi care evoluează independent una faţă de cealaltă – acesta este rezultatul unui studiu realizat de o echipă de cercetători britanici şi americani. Potrivit unui articol publicat de revista Nature Communications şi preluat de portalul sciencedaily.com, acest studiu, desfăşurat pe parcursul a 15 ani, a stabilit că dimensiunea diverselor zone cerebrale este controlată de felul în care anumite gene sunt poziţionate pe cromozomi. Experimentul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universităţile Tennessee şi Manchester, dar şi de la Harvard, care şi-au propus să descopere dacă diverse părţi ale creierului reacţionează independent la stimulii evolutivi (evoluţie individuală) sau dacă organul răspunde ca un tot unitar (evoluţie concertată) la acest tip de stimuli.
Experiment şi concluzii
Spre deosebire de felul în care s-au desfăşurat studiile anterioare pe această temă, de data aceasta oamenii de ştiinţă au făcut măsurători cerebrale şi au comparat aceste măsurători în cadrul reprezentanţilor unei singure specii – respectiv 10.000 de şoareci de laborator. În cadrul studiului au fost măsurate şapte părţi distincte ale creierului, avându-se în vedere volumul şi masa acestora. Cu excepţia cromozomului Y (cel care determină sexul masculin), genomul fiecărui animal a fost scanat, identificându-se astfel perechea de gene asociată fiecărui element cerebral studiat. Biologul Reinmar Hager, de la Universitatea din Manchester, este cel care a comparat variaţiile de dimensiuni cu variaţiile prezente la nivelul genelor, şi a constatat că dimensiunea părţilor cerebrale este controlată doar de perechea specifică asociată, nu de o pereche comună de gene.
Un alt aspect avut în vedere de omul de ştiinţă a fost să compare rezultatele măsurătorilor individuale cu dimensiunile medii ale subiecţilor. Hager a constatat cu surprindere că există foarte puţine corelaţii între mărimea părţilor cerebrale şi dimensiunea totală a organului. Cercetătorul a explicat că, dacă diversele elemente care compun creierul ar fi evoluat ca un tot unitar, ar fi fost de aşteptat ca dimensiunea tuturor acestor elemente să fie influenţată de una şi aceeaşi pereche de gene. „Totuşi, am descoperit foarte multe variaţii genetice pentru fiecare parte, fapt care pare să confirme scenariul potrivit căruia creierul a evoluat ca un mozaic. Mai mult, am găsit puţine corelaţii între dimensiunile individuale ale «componentelor» şi dimensiunea totală a creierului, o confirmare în plus a teoriei noastre“, a concluzionat Reinmar Hager.
