11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR: Aproape 100 de infracţiuni economice, depistate în ultima săptămână

IGPR: Aproape 100 de infracţiuni economice, depistate în ultima săptămână

Aproape 100 de infracţiuni economice au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) citat de NewsIn. Potrivit IGPR, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au depistat 95 de infracţiuni în urma controalelor şi acţiunilor desfăşurate în perioada 15 – 21 septembrie. Poliţiştii au descoperit 42 de infracţiuni de evaziune fiscală, zece înşelăciuni în relaţiile comerciale, opt falsuri în înscrisuri, şase infracţiuni la Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal şi şapte fapte de delapidare. Au mai fost constatate trei fapte de abuz în serviciu, cinci infracţiuni prevăzute de Legea 31/1990 privind societăţile comerciale şi două prevăzute de legea 656/2002 privind spălarea banilor. De comiterea acestor fapte sunt suspectate 85 de persoane, dintre care patru au fost reţinute sau arestate. De asemenea, 14 persoane sunt cercetate în 12 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS