16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSesiune extraordinară a Parlamentului, astăzi la ora 15:00

Sesiune extraordinară a Parlamentului, astăzi la ora 15:00

Parlamentul se reuneşte azi, la ora 15:00, în sesiune extraordinară, pentru citirea hotărârii CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie, informează agerpres.ro. „În plen va fi citită doar hotărârea Curţii Constituţionale, nu şi motivarea acesteia”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după şedinţa Birourilor Permanente reunite de joi ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
El a precizat că Parlamentul ia doar act de această decizie, fără a exista dezbateri sau vot, iar preşedintele CCR sau un membru al acesteia va citi decizia. „Reprezentanţii grupurilor parlamentare au precizat că luni vor fi în prezenţi în majoritate. Încep comisiile permanente şi ei sunt obligaţi să vină. Vor fi mai mult decât 50%+1 prezenţi la şedinţa de luni, la ora 15,00”, a spus Zgonea. Regulamentul şedinţelor comune prevede cvorum de şedinţă jumătate plus unu pentru parlamentarii fiecărei Camere a Parlamentului.
Potrivit preşedintelui Camerei, şedinţa comună de luni va avea ca unic punct pe ordinea de zi citirea hotărârii CCR privind invalidarea Referendumului, iar la citirea hotărârii nu este necesară, la plenul reunit, prezenţa preşedintelui suspendat Traian Băsescu sau a preşedintelui interimar, Crin Antonescu.
„După plen, eu, ca preşedinte al Camerei, voi trimite, în 40-50 de minute, către Monitorul Oficial acest document, iar din acel moment domnul Traian Băsescu va redeveni oficial preşedinte al statului român”, a mai spus Zgonea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS