8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateONU anunţă încetarea misiunii observatorilor săi în Siria

ONU anunţă încetarea misiunii observatorilor săi în Siria

Consiliul de Securitate al ONU a anunţat aseară încetarea misiunii observatorilor internaţionali în Siria, informează Agerpres.ro citând agenţiile de presă internaţionale. „Nu sunt îndeplinite condiţii pentru continuarea activităţii Misiunii ONU de monitorizare în Siria (UNSMIS – care expiră pe 19 august, la miezul nopţii)”, a indicat ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite, Gerard Araud, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului privind Siria. Statele membre au acceptat însă propunerea secretarului general al ONU Ban Ki-moon privind crearea unui birou de legătură referitor la criza siriană, declanşată în urmă cu 17 luni.

UNSMIS a fost trimisă pe teren în primăvara acestui an, conform unui plan de pace în şase puncte prezentat de fostul emisar internaţional în regiune Kofi Annan, însă activitatea observatorilor internaţionali a fost blocată din cauza exacerbării conflictului armat putere-opoziţie în Siria. Ambasadorul Rusiei la ONU Vitali Ciurkin a anunţat pentru astăzi o nouă reuniune a grupului de acţiune privind Siria, pentru a cere încetarea confruntărilor sângeroase în ţara arabă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS