Știri de ultima orăActualitatePreot român condamnat pentru că a condus fără permis, reținut în Grecia

Preot român condamnat pentru că a condus fără permis, reținut în Grecia

Un preot român, de 44 de ani, a fost arestat în orașul Ouranoupoli din Grecia în baza unui mandat european de arestare emis de România pentru infracțiuni rutiere, a transmis, luni, agenția elenă de presă ANA.

Conform documentelor emise de România, bărbatul a fost condamnat la un an, cinci luni și 20 de zile de închisoare, după ce a fost reținut pentru conducere fără permis la Constanța, în 2023, și la Vaslui, în 2025.

El a fost reținut de poliția greacă sâmbătă, în timp ce, se pare, se îndrepta spre comunitatea monastică de la Muntele Athos.

Luni, el a fost prezentat unui procuror în Salonic. Deși bărbatul rămâne în stare de reținere, autoritățile elene au solicitat clarificări cu privire la faptele comise, pentru a decide dacă dosarul va fi înaintat camerei de apel competente.

Citește și: Femeie accidentată mortal de un autocar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS