10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziţii în judeţul Olt, la o grupare de evazionişti

Percheziţii în judeţul Olt, la o grupare de evazionişti

Poliţiştii bucureşteni efectuează la această oră cinci percheziţii în judeţul Olt, vizată fiind destructurarea unei grupări infracţionale care ar fi prejudiciat bugetul statului cu peste un milion de lei prin evaziune fiscală, informează Agerpres.ro citând un anunţ al purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Alexandru Niculae. „Poliţia Capitalei, Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) sector 4 face cinci percheziţii în judeţul Olt. Este vizată destructurarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală şi înşelăciune. Membrii grupării făceau achiziţii şi vânzări de bunuri fără a le înregistra în contabilitate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului român cu peste un milion de lei. Mai mult, ofiţerii de investigare a fraudelor au date că membrii grupării au încheiat în urmă cu doi ani un contract prin care se obligau să vândă mănuşi de protecţie împotriva focului şi extinctoare către o unitate şcolară din Bucureşti. 400.000 de lei au fost plătiţi în contul acestei tranzacţii, însă suspecţii nu au mai livrat bunurile”, a declarat Niculae. Potrivit acestuia, membrii grupării vor fi conduşi la sediul SIF sector 4 pentru audieri, cercetărilor urmând să fie continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS