23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎCCJ a înregistrat solicitarea de detaşare a Monei Pivniceru la MJ

ÎCCJ a înregistrat solicitarea de detaşare a Monei Pivniceru la MJ

Solicitarea premierului Victor Ponta de detaşare pe o perioadă de un an a judecătoarei Mona Pivniceru în vederea ocupării funcţiei de ministru al Justiţiei a fost înregistrată joi la cabinetul vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, consecinţele juridice ale deciziei Monei Pivniceru devin efective numai după pronunţarea unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se ia act de demisia formulată din funcţia de membru al CSM.
„Aşadar, numai după adoptarea unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se va lua act de demisie, urmată de reîncadrarea în funcţie a doamnei judecător la instanţa supremă, solicitarea detaşării acesteia va fi analizată de principiu de către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care o va trimite Secţiei pentru judecători a CSM, singura care va analiza solicitarea de detaşare a doamnei judecător la Ministerul Justiţiei, în vederea numirii în funcţia de Ministru al Justiţiei”, arată ÎCCJ într-un comunicat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS