17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu: Guvernul Ponta s-a împotmolit la absorbția fondurilor europene

Băsescu: Guvernul Ponta s-a împotmolit la absorbția fondurilor europene

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat în această seară că împotmolirea Guvernului Ponta la absorbția fondurilor comunitare, seceta și nestimularea economiei sunt motivele pentru care prognoza de creștere economică a scăzut de la 1,5% la 1,2%, informează NewsIn.

”E secetă, e lipsă de orice activitate a Guvernului de minimală stimulare a economiei și, mai ales, Guvernul Ponta s-a împotmolit la absorbția fondurilor europene. S-au împotmolit și asta afectează foarte mult crearea de locuri de muncă”, a declarat Băsescu, rugat să comenteze faptul că prognoza de creștere economică a scăzut de la 1,5% la 1,2%.
La replica potrivit căreia și înainte rata de absorbție nu era foarte mare, președintele a recunoscut, dar a precizat că luase un ”trend pozitiv”. ”Da, dar nici zero nu era, cum e de când e Ponta. Încă luase un trend pozitiv rata de absorbție, dar de când a venit domnul Ponta s-a oprit finanțarea europeană”, a spus Traian Băsescu.
Rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune a ajuns la 9,67% (1.857,80 milioane de euro), în luna iulie, în ceea ce privește nivelul plăților intermediare de la CE, în timp ce nivelul declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisie este de 9,92% (1.905,58 milioane de euro).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS