Din ciclul „ne întâlnim ca să discutăm vorbe“, reprezentanţii Primăriei Craiova au anunţat ieri, alături de viceconsulul Italiei, Marco Oletti, că o mare firmă italiană ar putea să investească în Craiova şi să creeze astfel 1.000 de locuri de muncă. „Avem intenţia de a muta la Craiova o importantă firmă cu capital italian care va crea cel puţin 1.000 de locuri de muncă. Noi vom face publicitate în Italia la aceste facilităţi oferite de Primăria Craiova şi sunt convins că şi alţi investitori vor fi interesaţi să-şi deschidă afaceri la Craiova. În special după ce doamna primar m-a asigurat de tot sprijinul autorităţilor locale şi după ce ne-a convins cu discursul său anticorupţie, care este un mesaj foarte important pentru noi şi investitorii pe care îi aducem“, a declarat viceconsulul Italiei la Craiova. Cum se numeşte firma sau în ce domeniu activează a rămas secret. „Trebuie să aşteptăm până pe 15 august, când patronul va veni în România“, a precizat viceconsulul. Tot ce a putut spune Oletti a fost faptul că respectiva firmă este deja prezentă în România şi că investiţia de la Craiova s-ar putea materializa prin închiderea unor unităţi din Serbia şi Bulgaria. Primăria încearcă să-i atragă pe investitorii italieni cu cei 80.000 de metri pătraţi din Parcul Industrial, cu utilităţi, consultanţă gratuită despre legislaţia specifică românească şi cu scutirea de taxe şi impozite locale timp de 25 de ani după finalizarea investiţiei şi, implicit, crearea de locuri de muncă.
De la vorbe la fapte este însă cale lungă. Astfel de întâlniri au mai avut loc şi la Consiliul Judeţean Dolj. Investitori mari au fost prezentanţi ca potenţiali salvatori ai pieţei forţei de muncă din Craiova şi judeţ, dar, în afară de strânsul mâinilor şi zâmbete cordiale, nimic nu s-a concretizat până acum.
Craiova vrea fapte, nu vorbe
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei