17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAbuzurile lui Vlasov, la DNA

Abuzurile lui Vlasov, la DNA

Alături de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României sunt acuzaţi şi directorul economic Olivia Petcu, precum şi cenzorii
Silvia Ghenea, Sorin Iancu şi Gheorghe Basanu

Abuzurile săvârşite de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov (foto), şi nerespectarea atribuţiilor ce-i revin fac obiectul unor sesizări adresate Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi preşedintelui Traian Băsescu. Sesizările au fost semnate de zece dintre preşedinţii Camerelor judeţene, aproape jumătate din numărul reprezentanţilor Camerelor judeţene care fac parte din Colegiul de conducere a Camerei Naţionale.
Concret, pe ordinea de zi a şedinţei Colegiului de conducere a Camerei Naţionale, care a avut loc pe 23 aprilie, s-au aflat mai multe puncte suspecte, printre care aprobarea unui împrumut de 15 milioane de euro, al cărui beneficiar urma să fie Romexpo, deja intrată în insolvenţă, aprobarea execuţiei bugetare pe anul trecut şi a raportului comisiei de cenzori cu privire la activitatea financiar-contabilă, precum şi aprobarea proiectului de buget pe anul în curs.
Surprinzătoare nu este însă includerea acestor puncte pe ordinea de zi, ci conţinutul fiecăruia dintre ele…
Potrivit sesizării înregistrate la DNA sub nr. 4628/26.05.2012, în documentul numit Execuţia Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CCIR pe anul 2011, la capitolul „fond la dispoziţia preşedintelui“ a fost menţionată suma de 12,4 milioane de lei, în loc de 6,3 milioane de lei, „aşa cum aprobaseră membrii Camerei Naţionale, în Adunarea din data de 19 mai 2011“.
„Credem că această modificare voită a cifrei a avut drept unic scop acela de a ascunde membrilor prezenţi la Adunare faptul că preşedintele Mihail M. Vlasov a cheltuit în anul 2011 o sumă uriaşă, anume 12.239.098 de lei (…) cu foarte mult peste bugetul aprobat de către Adunarea Generală din 19 mai 2011“, se arată în sesizarea adresată DNA, prin care se cere verificarea abuzurilor în serviciu săvârşite de Mihail Vlasov, preşedintele CCIR, Olivia Petcu, director economic în cadrul CCIR, Silvia Ghenea, Sorin Iancu şi Gheorghe Basanu, membrii Comisiei de Cenzori din cadrul CCIR.
„(…) Această depăşire a bugetului aprobat nu se putea realiza, în mod legal, decât prin decizia Adunării Generale a CCIR, singura în măsură, potrivit Statutului CCIR, să aprobe rectificări bugetare. (…) Fapta este cu atât mai gravă cu cât, aşa cum rezultă din acelaşi Raport, CCIR a încheiat anul fiscal pe anul 2011 cu un deficit de 5.142.928 de lei (aproximativ 1.143.000 de euro), se mai arată în document.
Întrebat, în cadrul şedinţei Colegiului de conducere a CCI, care a precedat Adunarea Generală, cum s-au cheltuit aceşti bani, Mihail Vlasov a refuzat să răspundă.
„S-a discutat despre buget, respectiv deficitul bugetar foarte mare al CCIR, provocat de „fondurile puse la dispoziţia preşedintelui CCIR“. Întrebat ce s-a întâmplat cu aceşti bani, peste 2,8 milioane de euro cheltuiţi în 2011, domnul Vlasov a refuzat să răspundă, deşi interesaţi erau cinci-șase preşedinţi de Camere judeţene. În 2011, preşedintele CCIR a tot mutat banii în alte capitole bugetare şi i-a cheltuit numai el ştie cum. Raportul cenzorilor şi al contabilei-şefe arată că totul e în regulă, deşi nu e deloc aşa. De aceea am considerat că trebuie să luăm atitudine”, a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj.

Vlasov voia un credit de 15 milioane de euro pentru Romexpo, girat cu sediul CCIR

Arătându-se şocat şi îngrijorat de subiectele care s-au discutat în cadrul şedinţei din 23 aprilie, la care a participat pentru prima dată, fiind proaspăt numit ca preşedinte al Camerei de Comerţ din Dolj, Dobre ne-a povestit că „s-a discutat inclusiv despre un credit de 15 milioane de euro pe care ar fi trebuit să-l ia Romexpo, credit care ar fi trebuit gajat de CCIR cu sediul Camerei, în condiţiile în care Romexpo se află într-o situaţie mai mult decât precară, fiind deja în insolvenţă“. „Mai mult, nici măcar preşedintele Romexpo n-a fost de acord cu această hotărâre a domnului Vlasov, precizând că gradul de ocupare al Romexpo este mai mic de 3% şi nu este oportună luarea acestui credit pentru construirea unor hale noi. Din fericire, acest punct a fost scos de pe ordinea de zi a Adunării Generale care a urmat şedinţei Colegiului de conducere“, a mai spus Dobre.
O altă ilegalitate despre care a amintit Cristian Dobre priveşte „alegerile anticipate pe care le pune la cale preşedintele CCIR”. „A convocat deja o întâlnire extraordinară pentru Duminica Rusaliilor, 3 iunie, deşi alegerile ar trebui să aibă loc în decembrie. În plus, Adunarea este nestatutară pentru că nu se pot organiza alegeri anticipate dacă nu s-a revocat conducerea actuală. Este deosebit de grav ceea ce se întâmplă pentru că banii ar fi putut fi folosiţi în interesul firmelor care fac parte din Camerele de Comerţ judeţene. Domnul preşedinte al CCIR nu a dat nici un fel de explicaţie în privinţa cheltuielilor făcute în interes propriu. Avem motive să fim extrem de îngrijoraţi. De aceea ne-am adresat preşedintelui Traian Băsescu şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie“, a mai spus Dobre.

Gogulescu (CCI Prahova): Acţiunile CCIR nu sunt utile mediului de afaceri

Conform sesizării remise DNA spre soluţionare, mai mulţi preşedinţi ai Camerelor de Comerţ judeţene i-au cerut preşedintelui CCIR, Mihail Vlasov, să justifice cum a cheltuit fondurile CCIR anul trecut. Printre aceştia s-a numărat şi Aurelian Gogulescu, preşedintele CCI Prahova, căruia i s-a răspuns, sec şi arogant, că „îi poate spune la o cafea, nu în şedinţa Colegiului de conducere“. „Nu-mi pot explica această atitudine arogantă a preşedintelui CCIR. Fac parte de mai bine de 20 de ani dintr-o instituţie camerală şi nu am mai întâlnit aşa ceva. Am pretenţia să mi se spună cum s-au cheltuit banii. Din punctul meu de vedere, refuzul preşedintelui CCIR este de neacceptat. Noi nu dorim să-i luăm locul, ci să se limpezească situaţia cheltuielilor, să ni se spună pe ce s-au cheltuit banii. Acţiunile CCIR nu sunt foarte vizibile şi sub nici o formă nu sunt utile mediului de afaceri“, a declarat Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.
La rândul său, Doru Simovici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău, a precizat că sesizările adresate DNA şi preşedinţiei au pornit de la nerealizarea atribuţiilor de către Vlasov. „Sesizările pe care le-au trimis cei zece preşedinţi ai Camerelor de Comerţ judeţene şefului statului, Traian Băsescu, şi procurorilor anticorupţie au pornit de la nerealizarea atribuţiilor Camerei Naţionale. Toate neregulile sunt cuprinse în cele două adrese. Vom vedea ce se întâmplă“, a afirmat Simovici.

Băsescu, informat că practicile lui Vlasov duc firmele din CCIR în pragul falimentului

Zece preşedinţi ai Camerelor de Comerţ judeţene au trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare prin care-i semnalează „situaţia extrem de gravă în care este pusă o organizaţie de interes naţional – Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin preşedintele ei, Mihail M. Vlasov“. „Considerăm că abuzurile, falsurile, înşelăciunea, dezinformarea, inducerea în eroare şi deturnarea unor mari sume în folos personal constituie o practică a preşedintelui Mihail M. Vlasov în ultimii cinci ani şi aduc CCIR şi societăţile comerciale din care face parte în pragul falimentului, cu repercusiuni negative majore asupra Camerelor de Comerţ şi Industrie judeţene, a agenţilor economici şi a economiei României. (…) Preocupările lui sunt legate în principal de risipirea fondurilor de care dispune Camera de Comerţ şi Industrie a României şi societăţile comerciale din care aceasta face parte: Romexpo SA, Rominvent SA, Centrul de Afaceri Marea Neagră Mangalia SA, Edimpres SRL etc., etc., până la faliment, manipulând pe toţi cei care pot servi intereselor lui personale, trăgând sforile şi folosind cu opulenţă suita de maşini din dotarea CCIR (Rolls Royce, Range Rover, Mercedes, Chevrolet etc.). În situaţia în care majoritatea Camerelor de Comerţ din România funcţionează la limita de avarie, preşedintele CCIR, Mihail M. Vlasov, îşi permite să cheltuiască în 2011 aproape 2.850.000 de euro, fonduri la dispoziţia preşedintelui, fără documente contabile justificative – aspect cu conotaţii în zona infracţională şi, pe deasupra, să obţină, prin presiune şi manipulare, acordul mai multor preşedinţi în Adunarea Generală a CCIR“, se arată în scrisoarea remisă şefului statului.
Documentul, semnat de preşedinţii Camerelor de Comerţ din judeţele Arad, Dolj, Argeş, Harghita, Bacău, Mureş, Bihor, Prahova, Buzău şi Vâlcea, semnalează că „în cinci ani de administrare s-a cheltuit, ca şi „Fonduri la dispoziţia preşedintelui“, suma de 34.009.623 de lei, adică aproximativ 8.000.000 de euro. „Toţi aceşti bani au fost cheltuiţi fără nici un rezultat pentru CCIR şi Camerele de Comerţ şi Industrie judeţene. Fără nici o justificare din punct de vedere tehnic, de câţiva ani încoace, preşedintele CCIR încearcă să forţeze aprobarea, de către Colegiul de Conducere şi Adunarea Generală a CCIR (acţionar majoritar al SC Romexpo SA), obţinerii unui credit de 15.000.000 de euro pentru finalizarea construcţiei a trei pavilioane expoziţionale la ROMEXPO (în condiţiile în care gradul de ocupare anual al spaţiilor existente este de 2%- 4%)“, se mai arată în documentul remis preşedintelui Traian Băsescu.

Vlasov tace

În ciuda eforturilor noastre de a afla şi poziţia preşedintelui CCIR, Mihail Vlasov, acesta nu a răspuns până la închiderea ediţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS