20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Reținut după ce a tras cu pistolul într-un bar

Gorj: Reținut după ce a tras cu pistolul într-un bar

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj au emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pe numele unui târgujian, de 45 de ani, suspectat că nu a respectat legislaţia privind regimul armelor şi al muniţiilor. Deşi s-a sustras urmăririi penale, în cursul zilei de astăzi, 8 mai, poliţiştii l-au depistat în municipiului Târgu-Jiu, pe suspectul Bârcină M., de 45 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept. Tot cu această ocazie, a fost găsită şi arma folosită de către suspect la comiterea faptelor, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. Pe 3 mai, în jurul orei 05:30, aflându-se într-un bar amplasat în cartierul Obreja, ar fi avut o altercaţie cu un alt bărbat și, deși nu era autorizat pentru a deţine, purta, folosi arme şi muniţii letale sau neletale, Bârcină ar fi făcut uz de o armă letală de tir sportiv cu glonţ (pistol), în urma căruia celălalt bărbat a suferit două plăgi la nivelul coapsei drepte şi umărului drept. Pe parcursul cercetărilor, victima nu a vrut să formuleze plângere penală împotriva suspectului Bârcină, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS