Știri de ultima orăActualitateMS: Nu sunt probleme cu vaccinul antirabic, la Cantacuzino există 2.500 de doze

MS: Nu sunt probleme cu vaccinul antirabic, la Cantacuzino există 2.500 de doze

Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat astăzi că la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino (INCDMI) există un stoc de aproximativ 2.500 doze de vaccin antirabic, iar producătorul acestuia a dat asigurări că nu vor fi disfuncţionalităţi privind asigurarea produsului pe piaţa din România, informează Mediafax. Dozele de la Cantacuzino – al căror număr a fost anunţat de producătorul vaccinului antirabic, Sanofi-Pasteur, şi confirmat de INCDMI – pot fi utilizate de către unităţile sanitare care realizează tratamentul post expunere al plăgilor rabigene.

Precizările ministerului vin după ce ieri în presă au apărut informaţii de la Avocatul Poporului potrivit cărora mai multe unităţi sanitare din ţară au sesizat Academia de Ştiinţe Medicale cu privire la faptul că şi-au epuizat stocurile de vaccin antirabic şi că, în scurt timp, nu vor mai avea cu ce să-i trateze pe pacienţii muşcaţi de câini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS