22.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul demis al Finanţelor: Suma disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde lei

Ministrul demis al Finanţelor: Suma disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde lei

Suma netă disponibilă pentru reîntregirea salariilor este de 1,5 miliarde de lei, din care 600 milioane lei reprezintă economie la masa salarială, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă Bogdan Drăgoi, ministrul demis al Finanţelor Publice. „Am vrut să clarific situaţia referitoare la mărirea salariilor (…) În primul rând, să vă explic cum funcţionează. Tot timpul am vorbit despre o mărire a salariilor începând cu 1 iunie 2012. Efectul trebuie văzut şi pe partea de cheltuieli şi pe partea de venituri (…) Suma netă, diferenţa dintre cheltuieli, banii care se dau şi banii care sunt cheltuiţi este de 1,5 miliarde de lei pentru reîntregirea salariilor începând cu iunie 2012. De unde vine această sumă? (…) Există o economie la masa salarială pe tot anul 2012, de 600 milioane de lei. Diferenţa din netul de 1,5 miliarde de lei va fi acoperită din veniturile colectate, mai mari decât bugetul agreat. Nu ne împrumutăm, iar banii vin din aceste venituri”, a afirmat Drăgoi. Acesta a subliniat că reîntregirea salariilor se putea şi această măsură era în intenţia Guvernului demis.

Precizările lui Drăgoi vin în contextul în care premierul desemnat Victor Ponta a declarat astăzi că, după ce Florin Georgescu a început să analizeze documentele, s-a constatat că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu ar fi prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor. „Situaţia este mult mai rea decât a fost prezentată”, a spus Ponta. Premierul desemnat a spus că guvernul său va încerca să obţină banii care ar fi trebuit strânşi de către guvernele precedente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS