15.6 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorii DIICOT Craiova efectuează 11 percheziţii în judeţul Constanţa

Procurorii DIICOT Craiova efectuează 11 percheziţii în judeţul Constanţa

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Serviciul Teritorial Craiova efectuează 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, constituit din 18 persoane, specializat în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. 
Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor societăţi comerciale, cu ocazia efectuării unor transporturi de mărfuri.
Învinuiţii au utilizat mai multe societăţi comerciale, având ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri şi au contractat comenzi de transport din partea unor case de expediţie din municipiul Constanţa.
Pe timpul efectuării transporturilor, membrii grupării şi-au însuşit o parte din bunurile transportate şi le- au valorificat, întocmind documente fictive privind provenienţa mărfii.
Spre exemplu, la un singur astfel de transport, învinuiţii şi-au însuşit şi valorificat un număr de 10.000 anvelope marca Pirelli în valoare de 500.000 Euro, cu ocazia transportării bunurilor.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1 milion de Euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au fost aduse 20 de persoane în vederea audierii. Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova, IPJ Olt şi DIC. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS