13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor, adoptat de plenul Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor, adoptat de plenul Camerei Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat azi, pe articole, proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor, informează agerpres.ro. Proiectul de lege ce aduce modificări Codului penal prevede ca în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni sancţionate cu închisoarea de cinci ani sau mai mare şi care este susceptibilă să îi procure un folos material instanţa poate dispune confiscarea altor bunuri decât cele prevăzute la articolul 118 din CP dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi dacă este cazul după momentul săvârşirii infracţiunii până la data emiterii actului de sesizare a instanţei depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de acesta în mod licit; instanţa are convingerea că bunurile provin din activităţi de natura celor care au atras condamnarea. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS