14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Trei posesori de mandate au ajuns în arestul poliţiei

Dolj: Trei posesori de mandate au ajuns în arestul poliţiei

Poliţiştii doljeni au depistatat, prins şi încarcerat în ultimele 24 de ore trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei privative de liberate, una dintre persoane fiind pusă în urmărire la nivel internaţional.
În cursul zilei de ieri şi în această dimineaţă poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Secţiei 1 Poliţie şi Poliţiei Calafat au organizat şi executat o acţiune având ca scop depistarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii.
Au fost depistate şi prinse trei persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei privative de libertate.
Persoanele în cauză sunt sunt Aurel Cârstea, 30 de ani, din comuna Corlăţel, judeţul Mehedinţi, pe numele căruia Judecătoria Vânju Mare a emis mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Romus Golumbu, 36 de ani, din Calafat  pe numele căruia Judecătoria Calafat a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat 1 an  pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi Răzvan Negreanu, 32 de ani, din comuna Moţăţei, pe numele căruia era emis mandat de executare a pedepsei închisorii, de către Judecătoria Calafat, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cei trei au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS