Înjuraţi de unii, apreciaţi de alţii, angajaţii Salubrităţii lucrează în ture de 12 ore pentru a deszăpezi străzile Craiovei
În prima parte a iernii, lipsită de zăpadă, craiovenii au avut numai vorbe grele pentru cei angrenaţi în activitatea de deszăpezire, pe motiv că aceştia ar lua bani pe statul degeaba. De vreo câteva săptămâni încoace, de când zăpada a acoperit străzile municipiului cu un stat gros, parcă mai gros ca niciodată, craiovenii au aceleaşi vorbe „de duh“ la adresa celor de la deszăpezire. „Motive“ se găsesc mereu: ba că n-au curăţat zăpada de pe strada lor ori din parcarea de la bloc, ba că nu s-au ocupat şi de trotuare, ba că au lăsat mormanele de zăpadă într-un loc nepotrivit ori că n-au ridicat zăpada, ca s-o ducă în altă parte. Puţini ştiu însă că aceşti oameni care se ocupă de deszăpezire lucrează câte 12 ore pe zi, fără să conteze că e zi sau noapte, că e weekend sau zi lucrătoare. Şi asta pentru un salariu care de puţine ori depăşeşte 1.000 de lei net pe lună. Un astfel de om este Matei Eleodor.
Utilaje atacate cu pistolul
Colegii îi spun Matei. Are vreo 30 de ani, dar e deja considerat unul dintre cei mai buni şoferi de la SC Salubritate Craiova SRL. Vara poate fi văzut pe o vechitură de maşină cu care se spală străzile craiovene. Iarna, însă, e şofer pe un camion micuţ cu lamă, marca Unimog Mercedes, una dintre cele mai bune maşini ale Salubrităţii.
Era cam ora prânzului când Matei a trecut pe la garaj. Cât timp l-am aşteptat să alimenteze, am stat de vorbă cu câţiva colegi de-ai săi.
„De o lună încoace, oamenii sunt în ture de câte 12 ore. Stau o jumătate de zi la serviciu, încă o jumătate de zi se odihnesc acasă, apoi iar la muncă. N-au sâmbătă, n-au duminică, n-au sărbători. De când cu zăpada asta, nu ştiu decât muncă, muncă şi iar muncă“, spune Laurenţiu Gheorghe, angajat la SC Salubritate Craiova SRL. Apoi povesteşte despre greutăţile pe care le întâmpină în trafic şoferii utilajelor de deszăpezire: „Cele mai mari probleme ni le fac şoferii care parchează aiurea. Nici cu Poliţia Locală nu putem să-i dăm la o parte. Iar taximetriştii sunt cei mai răi. Problemele cele mai mari de felul ăsta le avem în zona centrală, în Craioviţa Nouă şi pe bulevardul Dacia“.
Inginerul Sebastian Ţîrdel, şeful atelierului de reparaţii auto de la Salubritate, povesteşte o altă problemă: „Oamenii noştri sunt atacaţi în trafic. Se trage cu pistolul asupra lor! Din fericire, sunt doar pistoale cu bile şi nimeni nu a fost rănit, dar geamurile mai multor utilaje au fost avariate. S-a întâmplat de mai multe ori, pe strada Alexandru cel Bun, prin Lăpuş, prin Valea Roşie, iar ultimul incident a fost în noaptea de vineri spre sâmbătă, când mai multe utilaje au fost atacate pe strada Tabaci, alegându-se cu geamurile sparte. Motivul? Facem gălăgie când curăţăm zăpada!“.
Utilajele de deszăpezire nu sunt însă atacate doar în trafic, ci şi în… curtea Salubrităţii! Angajaţii povestesc că unul dintre vecinii acestei firme obişnuieşte să tragă cu praştia – folosind drept proiectile nişte bile metalice – în parbrizele maşinilor de deszăpezire. Şapte parbrize ar fi crăpat în ultimele săptămâni, ultimul chiar duminică, omul ar fi fost deranjat tot de zgomotul utilajelor care curăţă inclusiv pe la poarta lui.
„Oamenii s-au învăţat. Vor toţi asfaltu’ la negru!“
Apare Matei, bea în fugă un pahar cu ceai, apoi mă invită în cabina maşinii lui de serviciu: „Să mergem, că avem treabă, că ninsoarea nu ne dă pauze!“. Micuţul utilaj de deszăpezire, care îţi lasă impresia că ar putea urca şi pe pereţi, iese imediat din curtea Salubrităţii şi se pune pe treabă. Pe acolo pe unde cu câteva ore înainte „făcuse pârtie“, Matei trece acum să lărgească drumul.
Nu facem decât câţiva metri, că îmi arată un cetăţean care îşi curăţa trotuarul, aruncând zăpada în stradă. Individul îi face semn şoferului să treacă pe acolo cu lama şi să-i dea din drum zăpada pe care tocmai o aruncase. „Om ca lumea, nu?“ – mă întreabă Matei retoric. Apoi explică: „Dă zăpada de la el şi o aruncă în stradă, iar după aia vrea să i-o iau eu de pe stradă şi s-o dau la vecinul lui. N-ar merita să i-o aşez la loc?“.
Cu o maşină de poliţie care ne deschide drumul, pornim apoi la deszăpezirea centrului. La un moment dat, o frână pune la încercare utilajul de deszăpezire.
„Ce faci, mă?“, strigă Matei la un taximetrist gata-gata să se înfigă în Unimog. „Să ştiţi că şoferii nu prea ne lasă să trecem. Mă vede câte unu’ că vin şi nu opreşte, se bagă drept în lama mea. Dacă cu maşina poliţiei în faţă şi tot se bagă peste noi“, comentează şoferul Salubrităţii.
Cea mai mare supărare a lui sunt maşinile parcate aiurea, din cauza cărora nu poate să cureţe bine zăpada de pe carosabil: „Îşi lasă lumea maşinile aiurea şi după aia tot ei fac pe supăraţii că n-am trecut să le dăm zăpada. Nu mai au loc unde să parcheze şi le lasă în stradă. Iar dup’aia vor să-i ocolim. Şi taximetriştii sunt cei mai răi. Eu îi înţeleg, dar, dacă ar fi în locul meu, ce-ar face?“.
Comentează apoi: „Ce bine era pe vremea lu’ Ceauşescu! Ieşea lumea să dea zăpada, să cureţe trotuarele, nu ieşeau cu maşinile pe stradă şi se putea da zăpada cu utilajele. Acum oamenii s-au învăţat. Vor toţi asfaltu’ la negru! Păi de unde, frate, că e iarnă!“.
Rugăciuni contra zăpezii
Ajungem pe o străduţă, nu departe de hotelul Parc. Neavând pe unde să treacă, Matei opreşte, coboară geamul şi îi strigă şoferului unui BMW 4×4 care-şi scosese maşina la poartă, lăsând-o de-a curmezişul şoselei, jumătate pe carosabil şi jumătate pe trotuar: „Îndreaptă roţile şi dă mai în faţă!“. Şoferul se simte, urcă la volan, dar maşina lui cu tracţiune integrală patinează, fără să se mişte vreun pic.
„Las-o aşa!“, îi strigă până la urmă Matei. Apoi face manevre, cu lama, şi reuşeşte să se strecoare. „Păi n-ar trebui să-ţi las zăpada asta la poartă?“, îi strigă celui care-şi lăsase maşina în drum. Se rezumă însă să-i arate obrazul cu degetul şi ia grămada de zăpadă de la poarta şoferului cu pricina, care-şi coborâse privirea în pământ, recunoscându-şi greşeala.
La un moment dat, în staţie se aude vocea primarului Antonie Solomon, care întreabă care-i situaţia. Sorin Ciobanu, director executiv al Salubrităţii, îi explică pe aceeaşi cale edilului că utilajele au curăţat străzile şi au trecut deja la lărgire, prin împingerea zăpezii cât mai spre marginea străzii. I se raportează primarului că s-a degajat drumul către Breasta, pe drumul european nu sunt probleme, iar „în Craioviţa avem zăpadă frământată şi o să intre băieţii să o împingă cât se poate de mult la rigolă“.
„Spre Bariera Vâlcii şi Şimnicu de Jos ați ajuns?“, întreabă primarul. „Avem un echipaj la Productelor şi în maximum o jumătate de oră o să treacă şi pe acolo“, răspunde directorul de la Salubritate. „Mai ninge mult, ce ştiţi?“, întreabă din nou Solomon. „După prognoză, ninsoarea se opreşte cam pe la 12, la noapte, iar cantităţile scad. O să avem mai mult fulguială“, îi raportează directorul Ciobanu. „Să vă mai duceţi şi pe la biserică, să vă ierte Dumnezeu păcatele, să nu mai ningă atâta, că ne îngroapă zăpada asta. Spor la treabă!“, le urează Solomon prin staţie.
„Noi chiar muncim, nu ne jucăm!“
Îl întreb pe tânărul şofer al Salubrităţii cum e să lucreze la deszăpezire. „N-am avut timp de nimic“, spune Matei. Îmi arată apoi bordul şi-mi zice: „Maşina asta are 25 de ore de când merge încontinuu. N-am timp nici la WC să mă duc! Ajung acasă, fac un duş, mănânc, mă aşez în pat şi adorm blană. Abia mă trezesc a doua zi! Nu mai am timp de nimic. Dacă spui cuiva asta, nu te crede. Zice că nu vrem noi să dăm zăpada la o parte!“.
Spune că perioada cea mai grea a fost prima repriză de zăpadă: „Şi acum a fost greu, dar trece! Treaba e că a nins mult şi nu mai avem unde să împingem zăpada“.
„Cele mai dese reproşuri care vi se aduc ţin de faptul că n-aţi intrat să curăţaţi zăpada dintre blocuri…“, îi spun. „Ba da, intrăm, cum să nu intrăm?“, îmi răspunde Matei. „Dacă îşi iau ei maşinile, curăţăm, dacă nu, n-avem ce face. De exemplu, pe străduţa din spatele primăriei am intrat să curăţ, iar în faţa mea a oprit unu’, a coborât, a închis uşa la maşină şi a plecat. N-am avut ce să mai fac, pe unde să mai trec. Am fost nevoit să fac manevre, să dau înapoi. Şi atunci cum să faci deszăpezire?“.
Ajungem pe strada Mihai Viteazul, o altă zonă unde sunt maşini parcate aiurea. Matei mă pune să cobor geamul şi să-i spun dacă mai are loc să dea mai la dreapta fără să lovească maşina oprită la marginea străzii. „Păi să n-o iau cu lama, s-o fac totuna de la cap la coadă?“, spune el. „Mai ai un lat de palmă între roată şi maşină“, îi spun. „E destul“, îmi răspunde, apoi face câteva manevre înainte şi înapoi, trecând la câţiva milimetri pe lângă maşina cu pricina.
Văzând că notez de zor în carneţel, tânărul şofer al Salubrităţii îmi zice: „Să le arătaţi oamenilor că noi chiar muncim, nu ne jucăm!“.
Unde nu merge cu lama, merge cu umărul
Intrând dinspre Casa Studenţilor pe strada Eugeniu Carada, Unimogul condus de Matei se opreşte în dreptul Băncii Raiffeisen. Nu poate trece mai departe din cauza unui Cielo vişiniu cu numărul de înmatriculare DJ-12-CVA, al cărui spate ocupa jumătate de stradă. Fiind şi pe-o parte, şi pe alta autoturisme parcate, şoferul maşinii de deszăpezire n-avea pe unde trece, aşa că a început să claxoneze, doar-doar o veni proprietarul maşinii oprite aiurea. Da’ de unde… „Acu’ o să vină cei din spate să mă înjure tot pe mine că am blocat strada. Păi pe unde să trec?“, spune Matei după vreo zece minute de aşteptare, arătând către doi şoferi care veneau supăraţi prin nămeţii până la genunchi ca să vadă ce se întâmplă. „Nu putem să scăpăm decât într-un fel“, le spune el, luându-şi mănuşile de pe bordul maşinii, deschizând uşa şi sărind în drum. Împreună cu cei doi şoferi, el încearcă să împingă mai bine către trotuar maşina buclucaşă. Cobor şi eu, ni se alătură şi un trecător săritor şi reuşim să târâm în lateral maşina cam o jumătate de metru. „E suficient!“, strigă la un moment dat Matei şi din trei paşi e înapoi la volan. Ridică lama şi o înclină în partea opusă, apoi trece „la meserie“ pe lângă maşina pe care o împinseserăm.
Peste câteva sute de metri, pe o străduţă fără trafic, opreşte în mijlocul străzii, ca să nu cobor direct în nămeţi. „Spor la treabă!“, îi urez. „La fel“, îmi răspunde, apoi demarează. Maşina de deszăpezire pleacă mai departe, lăsând pe marginea străzii munţii de omot care stăteau mărturie că trecuse pe acolo.
